Arestat cu mare vâlvă în urma procesului privind fraudarea SC Transgaz SA cu 11 milioane de euro, Dinel Staicu, actual Nuţu, a fost eliberat din puşcărie de Tribunalul Bucureşti. Deşi procurorii au făcut recurs, Tribunalul Bucuresti a respins cererea procurorilor şi au înlocuit arestarea preventivă cu măsura obligatorie de a nu părăsi ţara. Recursul procurorilor a fost făcut în data de 6 februarie, atunci când judecătorii Sectorului 2 deciseseră eliberarea lui Dinel Nuţu din arest. Dinel Nuţu nu a scăpat însă de judecată, următorul termen fiind pe data de şase martie în dosarul Transgaz.
Memoriile lui Dinel, gata într-o lună
După doi ani de detenţie, Dinel Nuţu (Staicu) s-a întors în Craiova, în sânul familiei. Omul de afaceri craiovean, a declarat că în perioada următoare intenţionează să dea în judecată statul român pentru cei doi ani pe care i-a petrecut în spatele gratiilor. De asemenea, Staicu susţine că noul proces în care este implicat, pentru un prejudiciu de 11 milioane de euro, este o „făcătură”, cifrele nefiind cele reale. „În scurt timp, maxim o lună, voi lansa o carte pe care am scris-o în puşcărie şi care curpinde toate trăirile şi toate momentele grele pe care le-am îndurat acolo. O să vedeţi că sunt nevinovat”, a declarat Staicu.
Lot „greu” în procesul Transgaz
Alături de Dinel Staicu, mai sunt judecaţi Aurel Gabriel Coconea - fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, Cornel Teodor Volintiru - fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu şi Vlad Rebega - fost director general, respectiv economic, al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu - fost director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Adrian Georgel Bogza - fost administrator al SC Delta Telecom SA. Prejudiciul total a fost de 11,3 milioane de euro. Acest prejudiciu a rezultat din urma încheierii mai multor convenţii între firmele private ale lui Dinel Staicu, SC Transgaz SA în urma a 14 convenţii de plăţi cu cinci societăţi cu capital integral de stat în care Dinel Staicu ar fi interpus propriile societăţi comerciale. Aceştia au încălcat OUG 10/1997 şi Norma Metodologică privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor persoane juridice în vederea diminuării blocajului financiar şi a pierderilor în economie, aprobată prin HG 685/1999, motiv pentru care au fost trimişi în judecată. Acesta a mai fost condamnat în data de 4 aprilie 2011 la şapte ani de închisoare privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Staicu a fost prins în Ungaria, după ce îşi schimbase numele în Nuţu.








