Stimaţi concetăţeni,
Vă mulţumim pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o prin votul dumneavoastră la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024! Rezultatul obţinut ne responsabilizează şi mai mult să vă reprezentăm cu demnitate, transparenţă şi profesionalism în Parlamentul României.
Noi, liberalii, ne vom respecta promisiunile şi vom face astfel ca priorităţile comunităţilor pe care le reprezentăm să fie auzite şi susţinute şi în viitor! Vom continua să lucrăm pentru dezvoltarea economică, modernizarea infrastructurii şi creşterea calităţii vieţii fiecărui cetăţean.
Votul dumneavoastră ne-a arătat că avem sprijinul necesar pentru a realiza dezvoltarea şi modernizarea României. Avem disponibilitatea de a colabora cu forţele democratice pro-europene pentru a continua să răspundem aşteptărilor dumneavoastră! Vă asigurăm că vom respecta votul dumneavoastră şi vom lucra numai în folosul fiecărui cetăţean şi al comunităţilor noastre!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
În numele Filialei PNL VÂLCEA, preşedinte Cristian Buican