Un complex cultural-sportiv şi spaţii de tabără pentru copii din medii defavorizate urmează să fie construit în următorii ani pe dealurile din zona Troianu.
Estimările autorităţilor arată că investiţia totală se va ridica la aproape30 milioane euro, fondurile urmând să ie atrase prin două axe de finanţare lansate de UE: 20 milioane de euro prin FEDR (pentru lucrările de construire a complexului) şi 10 milioane euro prin FSE+ (pentru cheltuielile de funcţionare ale complexului, salarii, hrană etc, pe o perioadă de 3 ani).
Servicii mixte
În cadrul complexului vor fi derulate atât programe iniţiate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, dar şi evenimente sportive ale CS Vâlcea 1924.
„Facem primii paşi pentru realizarea unui nou proiect de anvergură: un Complex cultural-sportiv în zona Troianu din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Proiectul include construirea unui centru multifuncţional cu dotări sportive şi culturale, care va dispune de spaţii moderne de cazare şi masă pentru organizarea de tabere educative şi sportive. În cadrul Complexului se vor construi trei clădiri:
- Clădirea 1: Spaţii de cazare pentru organizarea de tabere - regim de înălţime P+4 (102 locuri).
- Clădirea 2: Centru multifuncţional P+3
- Clădirea 3: Bază sportivă D+P (cu piscină şi centru Spa la demisol)”, a explicat preledintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Centru pilot la nivel naţional
Conform liderului administraţiei judeţene, centrul de la Troianu va putea oferi servicii pentru copii şi adolescenţii din mai multe zone ale ţării, servind şi ca model pentru alte administraţii locale din România.
„Acest complex va deveni un centru pilot la nivel naţional, oferind oportunităţi pentru copiii aflaţi în risc de sărăcie, excluziune socială sau abandon şcolar din toate regiunile ţării. Aceştia vor putea beneficia de tabere gratuite şi diverse activităţi educaţionale, culturale şi sportive, cum ar fi: cursuri, ateliere tematice, festivaluri, competiţii sportive etc”, a completat Constantin Rădulescu.
Solicitarea de finanţare va fi depusă de DGASPC Vâlcea, în parteneriat cu CS Vâlcea 1924, fiecare contribuind cu o cofinanţare de 2%.
Durata de implementare a proiectului este de maximum 54 de luni, perioadă în care Complexul Cultural-Sportiv Troianu trebuie să funcţioneze cel puţin 36 de luni, conform prevederilor Ghidului Solicitantului.