Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de conectare la reţeaua de apă potabilă din PEHD, Dn110mm din comuna Mihăeşti, strada Hidrocentralei, a conductei din PEHD D110 mm aflată în curs de execuţie în comuna Mihăeşti, sat Stupărei, DN64, vă comunicăm că în data de 16.11.2024, între orele 900– 1300, se va întrerupe furnizarea apei potabile. Vor fi afectaţi consumatorii din comuna Mihăeşti, sat Stupărei care sunt branşaţi la conducta din PEHD Dn 110mm, de pe strada Hidrocentralei (parţial) şi str. Stupărei - tronson cuprins de la intersecţia cu str. Hidrocentralei până la staţia de transformare electrică, partea stângă de mers.
În această perioadă orară, echipele de intervenţie ale APAVIL SA vor face eforturi susţinute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor. La repunerea în funcţiune a sistemului, calitatea apei potabile poate fi influenţată în zonele mai sus precizate. Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din reţea, certificaţi prin buletine de analiză a apei în secţiunea de intervenţie (înainte şi după spălarea reţelei), se vor efectua purjări în zona respectivă şi în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectaţi să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurităţi produse ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil S.A. în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor sau telefonic, la dispeceratul societăţii (telefon 0350 802 160), confirmate de specialiştii societăţii noastre, cu respectarea prevederilor art. 252 al Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.
Vă mulţumim pentru înţelegere!