Special

Transalpina Ski Resort se deschide pe 15 decembrie

• Tarife în creştere cu 10-12 procente • Locurile de cazare au fost epuizate pe tot sezonul

Chiar dacă în munţii Vâlcii s-a aşternut un prim strat de zăpadă, iar la Obârşia Lotrului temperaturile a scăzut până la minus 10 grade Celsius, amatorii de schi din Vâlcea şi din ţară vor trebui să mai aştepte o lună până la deschiderea domeniului Transalpina Ski Resort.

„Cred că data de 15 decembrie este realistă, din punctul nostru de vedere, pentru deschiderea noului sezon de schi la Transalpina. Cel mai probabil vom porni şi instalaţia de zăpadă artificială, aşa cum am făcut-o şi în anii precedenţi. Ne străduim să oferim an de an predictibilitate în ceea ce priveşte data deschiderii oficiale a domeniului schiabil”, spune Adrian Iepure, administratorul domeniul de schi de deasupra lacului Vidra.

Deschis între Crăciun şi Paşte

Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, Transalpina Ski Resort este o atracţie constantă, prin prisma tarifelor convenabile de acces pe pârtii, dar şi a duratei sezonului de schi.

Şi în acest an, din preajma sărbătorilor de iarnă şi până de Paşte, domeniul schiabil de la Vidra-Obârşia Lotrului îşi va păstra porţile deschise, în condiţii în care Învierea Domnului este sărbătorită pe 20 aprilie 2025.

Tarifele însă nu vor mai fi cele practicate în ultimii doi ani. „Nu avem cum să mai mergem pe tarifele din anii trecuţi. Au fost, oricum, cele mai mici din ţară. Este drept că am avut un număr mai mare de vizitatori, dar veniturile reale s-au diminuat. Vom aplica o majorare de 10-12 procente pentru a reveni cu afacerea pe o linie normală”, apreciază Adrian Iepure.

Sezonul trecut tarifele au fost următoarele:
– Skipass Adult 1 zi – 170 lei
– Skipass Elev/Student 1 zi – 155 lei
– Skipass copii sub 7 ani – 50 lei/zi
– Skipass Adult dupa ora 13.00 – 115 lei
– Skipass Elev/Student* dupa ora 13.00 – 110 lei
Abonament pe sezon 4000 lei.

Revine „Vâlcea County Cup”

Între timp, locurile de cazare din zona Obârşiei Lotrului, din Voineasa sau Malaia pregătite pentru sezonul de schi 2024-2025 au fost deja rezervate, doar printr-o minune putând să mai găseşti o cameră în pensiuni.

„Clienţii fideli s-au obişnuit să facă rezervări încă din vară pentru sezonul viitor. Capacitatea de cazare a zonei este subdimensionată. Va trebui să iniţiem discuţii cu administraţiile din Brezoi, Călimăneşti, poate şi alte staţiuni, pentru a avea un sistem tip shuttle de transport către pârtie. Cei care vin cu autoturismul propriu se plâng mereu de problemele din trafic şi, în cele din urmă, ne dezavantajează şi pe noi, în condiţiile în care şoferul ‘de sacrificiu’ reprezintă un client care nu consumă prea mult pe pârtie”, adaugă administratorul domeniului schiabil.

O aglomeraţie mare de public pe pârtie este de aşteptat la mijlocul lunii februarie, când CS Vâlcea 1924 va organiza a doua ediţie a „Vâlcea County Cup” la schi. La prima ediţie, competiţia strâns practicanţi de schi din 9 judeţe, inclusiv Vâlcea. „Discuţiile cu reprezentanţii clubului sportiv patronat de Consiliul Judeţean Vâlcea au arătat că vor să permanentizeze acest eveniment. Pentru noi este mai mult decât îmbucurător”, mai spune Adrian Iepure.

sursa foto: Vâlcea turistică (https://www.valceaturistica.ro/)

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...