Copiii înscrişi la cursurile Grădiniţei cu Program Normal din comuna Muereasca au fost puşi să îşi testeze imaginaţia în cadrul unei festivităţi dedicate sezonului autumnal.
Un adevărat coş al abundenţei a rezultat în cadrul evenimentului organizat sub bagheta profesorului coordonator Luminiţa Păuna, eveniment la care a participat şi alesul din comună, Ion Ungureanu.
„A fost o adevărată surpriză să îi văd pe cei mici implicaţi în această sărbătoare a toamnei. Rezultatul a fost uimitor. Felicitări organizatorilor, felicitări doamnei coordonator profesor preşcolar Pauna Luminiţa!”, a spus primarul Ungureanu.
Copii au decorat cu elemente specifice toamnei câteva încăperi din sediul Primăriei Muereasca şi s-au bucurat de experienţa câtorva ore petrecute în sediul instituţiei publice şi a funcţionarilor din primărie.
În ultimii ani, unităţile de învăţământ din localitate au beneficiat de investiţii masive în reabilitarea clădirilor, dotări pentru laboratoare şi sălile de curs. Ultimul proiect dedicat învăţământului din Muereasca beneficiază de o finanţare PNRR de peste 360.000 lei şi presupune livrarea de mobilier şi echipamente IT în cele două şcoli şi în grădiniţa din comună, dar şi înfiinţarea unor laboratoare IT şi a unor cabinete de specialitate în unităţile şcolare.