A VIII-a ediţie a Festivalului Naţional al Sculptorilor cu Drujba debutează luni, 07 octombrie, la Pensiunea Cerna, situată în pitorescul sat Cerna, comuna Vaideeni, la poalele Munţilor Căpăţânii.
Anul acesta, artiştii înscrişi în concurs au ca temă generală „Ecouri din Pădure şi Istorie”, o idee prin care sunt invitaţi să exploreze legătura dintre om, natură şi tradiţiile culturale româneşti.
Faună, mitologie şi legende autohtone
Anual, între 8 şi 15 artişti români, sculptori cu drujba, îşi fac apariţia pe platoul din curtea Pensiunii Cerna din Vaideeni oferind un spectacol unic de măiestrie artistică în creionarea unor sculpturi din lemn. Deja o parte bună din cei care au confirmat prezenţa în perioada 07-13 octombrie au anunţat că vor prezenta la final piese artistice reprezentând animale reprezentative faunei din zona montană: lup, urs, râs, capră neagră etc, dar şi personaje de legendă precum Băciţa din Mioriţa sau Ileana Cosânzeana. „Acest festival nu este doar un omagiu adus creativităţii, ci şi o celebrare a tradiţiilor locale şi a spiritului comunitar. Transformăm Cerna într-un veritabil muzeu în aer liber, oferind publicului şansa să vadă cum lemnul este transformat în sculpturi impresionante.
Este o onoare să am alături sculptori talentaţi veniţi din toate colţurile ţării şi le sunt profund recunoscător că ne sunt alături la fiecare ediţie. În plus, sunt extrem de mândru că, în acest an, festivalul are un ritm aparte, care reflectă cel mai bine ceea ce simt în sufletul meu de opt ani, de când organizez acest eveniment. Pentru prima dată, festivalul are şi un imn oficial şi acesta poate fi ascultat pe canalul nostru de Youtube”, a declarat organizatorul evenimentului, Adrian Bondoc, administrator al pensiunii.
Program cu activităţi diverse
Activităţile programate pentru săptămâna 07-13 octombrie sunt în măsură să prindă publicul vizitator în diverse acţiuni puse la punct de gazde. Pe lângă tabăra de sculptură cu drujba, cei mici şi cei mari vor putea participa la ateliere de olărit, de pictură şi se vor putea bucura de facilităţile pensiunii în cadrul programului „Porţi Deschise”, care presupune vizitarea unor zone din incinta unităţii turistice fără costuri: spa, parc de aventură etc. Serile vor fi dedicate unor spectacole de folk şi concerte de muzică şi dansuri populare specifice zonei montane din depresiunea Horezu.
Finalul săptămânii va culmina cu un târg de produse tradiţionale şi degustări.