Bolizi de sute de mii de euro vor putea fi văzuţi la sfârşitul lunii viitoare pe diverse drumuri din Vâlcea, într-un eveniment care aduce automobilismul sportiv într-o regiune „virgină” din punct de vedere competiţional.
La iniţiativa Clubului Sportiv NeoMotorsport şi cu sprijinul partenerilor Nurvil Audi, Radio Zu, Banca Transilvania, Shopping City Râmnicu Vâlcea, o etapă competiţională de raliuri a fost adăugată în calendarul oficial al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS) sub numele de Raliul Vâlcii Nurvil.
Magie pe macadam, cu un strop de zăpadă
Delimitarea traseelor de concurs pentru cele două zile de probe (26-27 octombrie) din Vâlcea Rally a picat în sarcina preşedintelei CS NeoMotorsport, Alex Niţişor, iar acesta le-a dat o veste uşor surprinzătoare concurenţilor.
„Nu ştiu dacă este cazul să vă temeţi de ploaie, dar aşteptaţi-vă la zăpadă pe proba din prima zi, cea de la Voineasa-Vidra. Fiind o probă de macadam, toate traseele de concurs creionate în Vâlcea se află pe drumurile forestiere din proprietatea Romsilva”, a punctat Alexandru Niţişor.
După Vidra, a doua zi de probe în traseu se va ţine în vecinătatea municipiului Râmnicu Vâlcea pe drumuri forestiere amenajate la Fedeleşoiu, Dăeşti şi Călimăneşti, unde concurenţii din campionatul naţional vor avea zone dificile de parcurs.
„Sunt trasee provocatoare!” – Norbert Maior, pilot
Pe 24 septembrie, o echipă de ambasadori ai Raliului Vâlcii Nurvil, formată din piloţii Norbert Maior, vicecampion mondial JWRC, Andrei Gîrtofan, principal pretendent la titlul de campion naţional pe macadam şi tatăl său, Dan Gîrtofan a poposit la Râmnicu Vâlcea pentru o nouă sesiune de promovare a Raliului Vâlcii.
„Am văzut imaginile de pe traseu. O recunoaştere în zonă o vom face abia în ziua anterioară concursului, dar pot să spun că sunt trasee provocatoare. Acest lucru se va transpune în spectacol total pentru public, în contextul în care avem foarte mulţi piloţi talentaţi înscrişi în campionat. Veţi vedea că şi la clase inferioare ale automobilelor intrate în concurs sunt concurenţi care fac show”, a specificat Norbert Maior.
Pentru pilotul clujean, etapa de campionat de la Vâlcea reprezintă şi o şansă de a recupera puncte în clasamentul general, două etape competiţionale din acest an fiind ratate din cauza participării în competiţii internaţionale.
Un sport exclusivist
Automobilismul sportiv este un sport exclusivist prin prisma costurilor alocate maşinilor de raliu, a întreţinerii acestora şi a identificării unor echipe de profesionişti, începând cu copilotul şi cu mecanicii de întreţinere. Urmează apoi pregătirea fizică şi mentală a fiecărui pilot în parte şi chiar şi deplasările. Ici-colo, novicii, unii cu vârste chiar de 16 ani, dar asistaţi întotdeauna de un copilot cu vechime au poveştile lor care îi leagă de câte o zonă geografică. „Cred că sunt 7-8 ani de atunci. Eram înscris în Raliul Sibiului şi conduceam o Dacie Logan. Undeva pe zona asta, Transalpina, am reuşit să o fac «triunghi», iar eu am ieşit destul de şifonat: coaste fisurate etc”, rememorează Andrei Gîrtofan.
Costurile pierderii unui bolid de concurs pot fi usturătoare, indiferent de clasa competiţională în care se înscrie maşina respectivă. În schimb, comunităţile locale pot beneficia de pe urma acestui sport exclusivist.
„Pentru noi e îmbucurător să vedem o iniţiativă de acest gen venită din partea sudică a ţării, în contextul în care acest sport pare reprezentat mai mult pe jumătatea nordică a României, în special în Transilvania. Pentru dumneavoastră ar trebui să reprezinte un punct de interes, pentru că o competiţie de raliu atrage participanţi, public şi, automat, generează venituri în comunităţile locale”, a ţinut să menţioneze veteranul Dan Gîrtofan.
Din punctul său de vedere, Vâlcea ar trebui să profite cât mai mult de această oportunitate şi să menţină trasee competiţionale deschise pentru cursele de raliu, indiferent că vorbim de trasee pe macadam sau de asfalt.
În 30 de zile, până şi râmnicenii care nu se vor deplasa către zonele de concurs din nordul judeţului Vâlcea sau din imediata apropiere a municipiului vor avea parte de un show auto inedit, odată cu plecarea din centrul Râmnicului a bolizilor ce intră în concurs pe 26-27 octombrie. Traseul de defilare prin oraş include o porţiune de 1,6 kilometri, stabilită de comun acord cu autorităţile locale, în care piloţii de raliu vor face spectacol pentru publicul larg.

