Preţul gramului de aur a crescut la începutul acestei săptămâni de la 370,5328 lei, valoare stabilită vineri, la 371,8457 lei, al patrulea maxim istoric consecutiv. Creşterea a survenit după ce metalul galben a urcat la 2,590.10 dolari/uncie.
Uncia s-a apreciat faţă de sfârşitul anului trecut cu circa 22%, împinsă înainte de intensificarea riscurilor geopolitice, achiziţiile făcute de băncile centrale, în special cele ale Indiei, Chinei sau Poloniei, dar şi de deficitul fiscal al Statelor Unite.
Investitorii şi-au majorat în ultimele zile plasamentele în aur ca măsură de protecţie, după ce BCE a redus săptămâna trecută rata de referinţă la 3,50% şi înainte de finalul şedinţei de miercuri a Rezervei Federale, unde s-ar putea decide tăierea dobânzii de politică monetară cu un sfert sau o jumătate de punct procentual. În prezent, rata se află la un maxim al ultimilor 23 de ani de 5,25 – 5,50%.
Atingerea pragului de 2.600 dolari/uncie era anticipată pentru sfârşitul anului. În prezent, se estimează depăşirea nivelului de 2.700 dolari la începutul anului viitor, pentru ca până la sfârşitul lui 2025 să fie atins pragul de de 3.000 dolari.
Tranzacţiile din piaţa valutară s-au efectuat zilnic, începând cu lunea trecută, în culoarul 4,973 – 4,975 lei/euro. Cursul stabilit la începutul acestei săptămâni a fost de 4,9743 lei.
Evoluţia leului nu a fost afectată de anunţul făcut de BNR, conform căreia datoria externă totală a României (publică şi privată) a crescut în iulie cu 3,5 miliarde euro şi s-a majorat în primele şapte luni ale acestui an cu 10,2 miliarde euro şi se ridică la 180,33 miliarde euro. Datoria publică a crescut cu 13% în perioada amintită şi a ajuns la 86 miliarde euro.
Indicii ROBOR se află foarte aproape de valoarea de 5,50% a dobânzii pentru facilitatea de depozit a BNR, care a devenit de mai bine de un an principala rată directoare pentru bănci, şi s-au menţinut la valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.
Perechea euro/dolar a avut o evoluţie descendentă până joi seară, când unele informaţii din presă şi comentariile unui fost oficial al Fed notau necesitatea unei reduceri agresive a dobânzilor, pentru a stimula economia.
De la un minim de 1,1005 dolari, atins joi, când BCE a decis să reducă principala rată directoare, cea pentru facilitatea de depozit, de la 3,75 la 3,50%, euro a crescut lunea aceasta la 1,1075 – 1,1130 dolari, chiar dacă indicele care măsoară sentimentul consumatorilor americani, efectuat de Universitatea din Michigan, a crescut de la 67,9 în august la 69 luna aceasta. În piaţa locală, cursul dolarului a scăzut până la 4,4737 lei.
Volatilitatea monedei elveţiene faţă de cea europeană a fost modestă, iar cursul ei s-a mişcat între 5,2830 şi 5,3246 lei, cel de luni fiind stabilit la 5,2921 lei. Media lirei sterline a fost stabilă, cea de la începutul săptămânii fiind de 5,8990 lei.
Din punct de vedere istoric, luna septembrie este una de scăderi pentru criptomonede. Miercurea trecută, bitcoin a alunecat sub pragul de 56.000 dolari. A urmat o revenire peste nivelul de 60.000 dolari, iar lunea aceasta fluctua între 58.167 şi 59.213 dolari. După ce a alunecat la jumătatea săptămânii trecute sub pragul de 2.300 dolari, ethereum a urcat la 2.400 dolari, după care a scăzut la 2.256 – 2.335 dolari.
Analiza cuprinde perioada 9 – 13 septembrie








