Puţine evenimente culturale din România se pot mândri cu o vârstă ca aceea a Festivalului Cântecele Oltului, din Călimăneşti. A debutat în anii şaizeci ai secolului trecut şi tocmai şi-a încheiat ultima ediţie - a 56-a - ieri, pe scena Teatrului de vară din Parcul Central al celei mai înfloritoare dintre staţiunile noastre balneare, Călimăneşti.
Festivalul Cântecele Oltului nu este o suită oarecare de concerte, ci este o competiţie care are ca scop păstrarea şi expunerea publică a cântecului, a dansului şi a portului popular din judeţele străbătute de râul Olt, de la izvoare şi până la vărsare, în Dunărea cea mare. An după an, de mai bine de o jumătate de veac, interpreţii de muzică populară, ansamblurile muzicale şi coregrafice şi păstrătorii costumelor tradiţionale îşi dau întâlnire la Călimăneşti, pentru trei zile de parade, de spectacole şi de jocuri populare cum nu s-a mai văzut.
Nu cred că mai este undeva în România un loc în care să asculţi muzică populară cu specific local atât de diferit, să admiri stiluri multiple ale portului popular şi să poţi exersa - fie şi în gând - paşi noi din dansurile populare ale românilor de dincolo şi de dincoace de Carpaţi.
La Festivalul Cântecele Oltului participă de fiecare dată interpreţi şi ansambluri folclorice din judeţele Harghita, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt şi Teleorman. Şi unul sau mai multe judeţe invitate.
Anul acesta a fost invitat judeţul Suceava, care şi-a adjudecat şi unul dintre cele mai râvnite trofee ale festivalului: Frumoasa Oltului, trofeu câştigat de Ştefania Zamosteanu din Suceava. Primarul Florinel Constantinescu a înmânat înainte de concertul de duminică seara trofeele pentru interpretare vocală, pentru interpretare instrumentală şi pentru cel mai frumos costum.
Sunt unul dintre admiratorii necondiţionaţi ai folclorului românesc şi al diversităţii culturale în care el a evoluat. Nu există un alt loc în lume în care acest lucru să se poată vedea cu mai mare claritate şi cu mai multă strălucire decât la Călimăneşti, în fiecare an, la Festivalul Cântecele Oltului.
M-am întâlnit deseori cu primarul Florinel Constantinescu şi ştiu că acest festival are un loc aparte în proiectele sale administrative. La unele dintre ele mi-am putut aduce aportul şi eu, de pe băncile parlamentului, iniţiind legi care au ajutat la obţinerea terenurilor pentru pădurile parc din Călimăneşti şi din Râmnicu Vâlcea şi la trecerea în patrimoniu local a cinematografelor locale, inclusiv cele din Călimăneşti.
Mă bucur să văd în reuşitele generale ale multora dintre localităţile vâlcene şi efectele muncii mele legislative din ultimii opt ani. Cu ocazia acestui festival impresionant, păstrat cu grijă şi organizat an după an, la Călimăneşti.
Eugen Neaţă, deputat PSD








