Săptămâna aceasta începe Festivalul Ariel Vâlcea Fest Junior, aflat la prima ediţie, care se desfăşoară la Râmnicu Vâlcea între 26 şi 30 iulie 2024, un proiect cultural ce îşi propune să aducă magia teatrului în vieţile copiilor, promovând educaţia culturală, creativitatea şi accesul egal la artă şi cultură. Festivalul aduce peste 80 de artişti şi produse culturale din România, venind în întâmpinarea familiilor şi copiilor cu un program bogat de 5 zile cu peste 25 de evenimente gratuite. Astfel, spectatorii se vor putea bucura de 7 spectacole de teatru pentru copii, 6 sesiuni de dialog cu artişti, 10 ateliere creative, o paradă spectaculoasă în aer liber cu păpuşi gigant, un spectacol captivant de magie, un spectacol antrenant cu baloane de săpun, un carnaval al copiilor şi un spectacol pentru tinere talente. Intrarea este liberă la toate activităţile festivalului, în limita locurilor disponibile.
Proiectul oferă o platformă pentru educaţia copiilor şi reprezintă un angajament pentru dezvoltarea culturală şi educativă a viitoarelor generaţii, cu activităţi accesibile copiilor de toate vârstele, din toate mediile şi regiunile.
„Teatrul este acel mediu sigur şi stimulativ în care copiii învaţă să îşi exprime emoţiile.” - Anca Olteanu, managerul teatrului Ariel şi organizator al festivalului.
Evenimentul este organizat de Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea, care îşi continuă astfel misiunea de a promova teatrul ca o formă esenţială de artă şi educaţie în rândul copiilor, cultivând o apreciere profundă pentru cultură şi valorile artistice. Evenimentele din cadrul Ariel Vâlcea Fest Junior urmăresc să contribuie la dezvoltarea personală şi educaţională a tinerilor spectatori, oferindu-le acces la experienţe culturale de calitate, care stimulează creativitatea, imaginaţia şi empatia celor mici.
Activităţile şi spectacolele din cadrul Ariel Vâlcea Fest Junior vor avea loc în spaţii outdoor şi indoor: esplanada Teatrului Municipal Ariel din Parcul Zăvoi, Cinematograful Geo Saizescu, Centrul Civic şi Casa de Cultură a Sindicatelor Vâlcea.
Programul de spectacole şi evenimente din cadrul Festivalului Teatru „Ariel Vâlcea Fest Junior”, ediţia I, 26-30 iulie 2024
vineri, 26 iulie 2024
• ora 18.00 – spectacolul ”Magic Bubble Show” by Claudia Stroe – în Scuarul „Mircea cel Bătrân”
• ora 19:00 - spectacol de animaţie stradală cu păpuşi gigant – Compania Culturală
„Teatrul pe Roţi” Arad – în Scuarul „Mircea cel Bătrân”
sâmbătă, 27 iulie 2024
• ora 10:00 - spectacolul „Elefănţelul curios”, adaptare Valentin Dobrecu, regia Florin Iftode, Teatrul Anton Pann – pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 12:30 - spectacolul ”Kids Magic Show” by Magicianul Robertino & Claudia Stroe – pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 14:00 – 15:30 – Atelier de muzică şi ritm (grupa 10-14 ani) – Theater Light Studio - pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 15:30 – 17:00 – Atelier de mişcare şi corporalitate (grupa 10-14 ani) – Theater Light Studio - pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 14:00 – 15:30 – Atelier de dezvoltare personală (grupa 15-18 ani) – Şcoala de
teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti - la Cinema Geo Saizescu
• ora 15:30 – 17:30 – Atelier de dezvoltare personală (grupa 7-9 ani) – Şcoala de teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti - la Cinema Geo Saizescu
• ora 17:00 – spectacolul „Frozen – Regatul de gheaţă”, un spectacol de Dan Mirea – Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroşani – la Casa de Cultură a Sindicatelor
duminică, 28 iulie 2024
• ora 11:00 - spectacolul „Ursul păcălt de vulpe”, regia Magda Codurache – Asociaţia Culturală Arts Camp – pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 12:00 - Atelier de modelaj (grupa 4-6 ani) – Asociaţia Culturală Arts Camp – pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 13:00 – 14:30 – Atelier de dezvoltare personală (grupa 4-6 ani) – Şcoala de teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti - la Cinema Geo Saizescu
• ora 14:30 – 16:00 – Atelier de dezvoltare personală (grupa 10-12 ani) – Şcoala de
teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti – la Cinema Geo Saizescu
• ora 17:00 – spectacolul „Comoara ascunsă”, teatru în regim devised cu persoane cu sindrom Down - Asociaţia DOWN Bucureşti – la Cinema Geo Saizescu
• ora 18:00 – Talent Show, eveniment artistic realizat în parteneriat cu elevi ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu”– la Casa de Cultură a Sindicatelor
luni, 29 iulie 2024
• ora 10:00 – Parada Festivă cu ocazia „Zilei Imnului Naţional”, cu participarea Teatrului Municipal „Ariel” – pe traseul Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea – Parcul Zăvoi
• ora 12:30 - spectacolul „E ora de păpuşi”, un spectacol de Ana Crăciun Lambru – Asociaţia Free Puppet Theatre – pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 14:00 – 15:30 – Atelier de emoţii pentru copii (grupa 10-14 ani) – Theater Light Studio - în Parcul Zăvoi
• ora 15:30 – 17:00 – Atelier de artă prformativă (Teatru) - (grupa 10-14 ani) – Theater Light Studio - în Parcul Zăvoi
• ora 14:00 – 15:30 – Atelier de dezvoltare personală (grupa 13-14 ani) – Şcoala de
teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti – la Cinema Geo Saizescu
• ora 18:30 – spectacolul stradal „Amurgul baroc”, după texte de Radu Stanca, regia Mihai Mălaimare – Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu în parteneriat cu
Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu – în Scuarul „Mircea cel Bătrân”
marţi, 30 iulie 2024
• ora 11:00 - spectacolul „Fata moşului şi fata babei”, dramatizare de Constantin
Brehnescu, după Ion Creangă, regia Toma Hogea – Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti – pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 12:00 – Carnavalul Copilăriei – paradă de costume copii – în Parcul Zăvoi
• ora 13:00 – 14:30 – Atelier de commedia dell’ arte şi clowning (grupa 5-7 ani) –
Theater Light Studio - în Parcul Zăvoi
• ora 14:30 – 16:00 - Atelier de commedia dell’ arte şi clowning (grupa 8-10 ani) –
Theater Light Studio - în Parcul Zăvoi
• ora 17:00 – Avanpremiera spectacolului „Motanul încălţat” după Charles Perrault,
dramatizarea şi regia Vlad Popescu – Teatrul Municipal „Ariel” – la Cinema Geo
Saizescu –
Pe toată perioada festivalului de teatru „Ariel Vâlcea Fest Junior”, ediţia I, în foaierul
Cinematograful Geo Saizescu va avea loc expoziţia de pictură „Râmnicul Meu”,
expoziţie organizată de UAP Filiala Vâlcea în parteneriat parteneriat cu elevi ai
Liceului de Arte „Victor Giuleanu”.
Intrarea este liberă la toate activităţile festivalului, în limita stocurilor disponibile. Programul complet al evenimentelor este postat pe paginile oficiale de social media ale teatrului Ariel.
Teatrul Ariel Online
Facebook: https://www.facebook.com/teatrul.ariel
Instagram: https://www.instagram.com/teatrularielvalcea
Website: https://www.arieltheatre.ro
Festivalul Ariel Vâlcea Fest Junior este organizat de Teatrul Municipal Ariel, instituţie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Monden
23.07.2024
Începe Festivalul Ariel Vâlcea Fest Junior: peste 25 de evenimente dedicate copiilor, cu acces gratuit

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







