Timp de 4 zile, începând de vineri, 26 iulie, Râmnicu Vâlcea sărbătoreşte Imnul Naţional cântat pentru prima dată într-un cadru oficial în 29 iulie 1848, pe locul actualului Parc Zăvoi.
Concerte de toate genurile, spectacole în cadrul unui festival de teatru pentru copii, animaţii stradale, vernisaje, un târg de meşteri populari, întreceri sportive, focuri de artificii, dar şi o şedinţă festivă a Consiliului Local sau tradiţionala paradă pe traseul Primăria Municipiului - Fântâna Imnului Naţional din Parcul Zăvoi sunt câteva dintre modalităţile prin care râmnicenii vor saluta cei 176 de ani trecuţi de la naşterea cântecului „Deşteaptă-te, române!”.
Printre protagoniştii concertelor ce vor fi susţinute timp de patru seri pe scena de la Shopping City se numără Emilia Dorobanţu, Cristina Ene, Mario Joy, Adriana Gavrilă, Andreea Ştefan, Antonio Pican, What’s Up, Mira, Antract sau Vunk, alături de numeroşi interpreţi locali, dar un moment muzical deosebit va fi şi cel propus de Filarmonica „Ion Dumitrescu” luni, 29 iulie, de la ora 19.30, în amfiteatrul de la „Bârlog” din Parcul Zăvoi:„Armonii Estivale” – Concert festiv „Trei tenori ieşeni”. Reprezentaţiilor teatrale şi animaţiilor stradale din cadrul „Ariel Vâlcea Fest Junior” organizat de Teatrul Municipal „Ariel” li se vor adăuga alte spectacole de teatru, unul dintre momentele de mare interes fiind spectacolul stradal „Amurgul baroc” al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, după texte de Radu Stanca şi în regia lui Mihai Mălaimare, care se va desfăşura în Scuarul Mircea cel Bătrân luni, 29 iulie, de la ora 18.30. Nu în ultimul rând, cea de-a XXVII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România – eveniment care a însoţit fiecare sărbătoare a Imnului Naţional - va aduce sâmbătă, 27 iulie şi duminică, 28 iulie, pe aleile Parcului Zăvoi, minunatele creaţii ieşite din mâinile a peste 100 de meşteri populari din toată ţara.
Ediţia 2024 a Zilelor Imnului Naţional este organizată de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru Toţi”, Asociaţia de Tineret Club Sportiv de Tineret Lykaios, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea, Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Palatul Copiilor Vâlcea, Teatrul Municipal „Ariel”, Uniunea Artiştilor Plastici - filiala Vâlcea. Accesul la toate evenimentele din cadrul programului este gratuit.
Programul detaliat este următorul:
IMNULUI NAŢIONAL 2024
Vineri, 26 iulie 2024
17:00, Galeria Cozia Pasaj 2 - Salonul de fotografie al Fotoclubului Floarea de Colţ, Uniunea Artiştilor Plastici - filiala Vâlcea
18.00, Galeria de Artă „Artex” & Galeria Cozia Pasaj 1 - Salonul Judeţean de Artă al Filialei Râmnicu Vâlcea a UAP din România
18:00, Scuarul „Mircea cel Bătrân” - Spectacol „Magic Bubble Show” by Claudia Stroe, Festivalul de Teatru „Ariel Vâlcea Fest Junior”
18:00 – 20:00, Parcul Zăvoi - Concursul Naţional de Navomodele, Cupa Râmnicului, ediţia a XVI-a, Palatul Copiilor Vâlcea
19:00, Scuarul „Mircea cel Bătrân” - Spectacol de animaţie stradală cu păpuşi gigant al Companiei Culturale „Teatrul pe Roţi” Arad, Festivalul de Teatru „Ariel Vâlcea Fest Junior”
Scena de la Shopping City Mall
19:00 – 19:55 - Tinere talente folclorice
Alessia Rizoiu
Medeea Dirinea
Sofia & Teodora Opriţa
Ştefania Diţă
Delia Proteasa
Daria Ştefan
Golden Voices Academy by Robert Pâlşu & Şcoala de Dans Ru Apollo
20:00 – 21:00 – Spectacol folcloric cu Orchestra „Rapsodia Vâlceană”, dirijor Nicolae Caliu; solişti vocali: Cristina Udrea, Mioara Raica, Luminiţa Tănasie, Ana Maria Cîrjan, Rodica Nicolescu, Nicolae lonela, Anamaria lorga, Ionela Petia Vancea; solişti instrumentişti: Andrei Rizoiu - clarinet, Enăcică Florin - vioară, Coşerca Mihai Andrei – saxofon, Pleşa Andrei — acordeon
21:00 – 22:30 – Spectacol folcloric Emilia Dorobanţu & Orchestra „Rapsodia Vâlceană”
Sâmbătă, 27 iulie 2024
10:00, Parcul Zăvoi, Esplanada Teatrului Municipal „Ariel” - Spectacol „Elefănţelul curios”, Teatrul Anton Pann
11:00, Parcul Zăvoi - Deschiderea Târgului Meşterilor Populari din România, ediţia a XXVII-a, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea
11:00 – 14:00, Arenele Traian – „Nedeea Lupilor”, ediţia I, Asociaţia de Tineret Club Sportiv de Tineret Lykaios
12:30, Parcul Zăvoi, Esplanada Teatrului Municipal „Ariel” - Spectacol „Kids Magic Show” by Magicianul Robertino & Claudia Stroe
14:00, Parcul Zăvoi - Esplanada Teatrului Municipal „Ariel” - Atelier de muzică şi ritm (grupa 10-14 ani), Theater Light Studio
14:00, Cinema Geo Saizescu - Atelier de dezvoltare personală (grupa 15-18 ani), Şcoala de teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti
15:30, Parcul Zăvoi, Esplanada Teatrului Municipal „Ariel” - Atelier de mişcare şi corporalitate (grupa 10-14 ani), Theater Light Studio
15:30, Cinema Geo Saizescu - Atelier de dezvoltare personală (grupa 7-9 ani), Şcoala de teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti
17:00, Casa de Cultură a Sindicatelor - „Frozen – Regatul de gheaţă”, un spectacol de Dan Mirea, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroşani
17:00 – 20:00, Arenele Traian - Cupa Imnului la streetball, A.J.S.P.T. Vâlcea
18:00 – 20:00, Parcul Zăvoi - Concursul Naţional de Navomodele, Cupa Râmnicului, ediţia a XVI-a, Palatul Copiilor Vâlcea
Scena de la Shopping City Mall
19:00 – 19:50 - Golden Voices Academy by Robert Pâlşu
19:50 – 20:20 - Andreea Ştefan
20:25 – 21:15 - What’s UP
21:20 – 22:10 - MIRA
20:00, Parcul Zăvoi (amfiteatrul de la „Bârlog”) – Concert „Imnul lui Pann” – 170 de ani de la moartea lui Anton Pann, Euphonia Estival, Filarmonica „Ion Dumitrescu”
Duminică, 28 iulie 2024
09:00 – 20:00, Parcul Zăvoi - Târgul Meşterilor Populari din România, ediţia a XXVII-a, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea
10:00 – 12:00, Parcul Zăvoi - Concursul Naţional de Navomodele, Cupa Râmnicului, ediţia a XVI-a, Palatul Copiilor Vâlcea
11:00, Parcul Zăvoi, Esplanada Teatrului Municipal „Ariel” - Spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, regia Magda Codurache, Asociaţia Culturală Arts Camp
12:00, Parcul Zăvoi, Esplanada Teatrului Municipal „Ariel” - Atelier de modelaj, Asociaţia Culturală Arts Camp
13:00, Cinema Geo Saizescu – Atelier de dezvoltare personală (grupa 4-6 ani), Şcoala de teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti
14:30, Cinema Geo Saizescu - Atelier de dezvoltare personală (grupa 10-12 ani), Şcoala de teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti
17:00, Cinema Geo Saizescu - Spectacolul „Comoara ascunsă”, teatru în regim devised cu persoane cu sindrom Down, Asociaţia DOWN Bucureşti
18:00, Casa de Cultură a Sindicatelor - TALENT SHOW, eveniment artistic realizat în parteneriat cu elevi ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu”
17:00 – 19:00, Parcul Zăvoi - Cupa Imnului la trotinete, A.J.S.P.T. Vâlcea
19:00 – 20:00, Parcul Zăvoi - Cupa Imnului la scootering, A.J.S.P.T. Vâlcea
Scena de la Shopping City Mall
19:15 – 20:00 – Cristina Ene
20:05 – 21:05 - ANTRACT
21:10 – 22:00 – VUNK
Foc de artificii
Luni, 29 iulie 2024
09:00, Primăria municipiului - Şedinţa festivă a Consiliului Local dedicată Zilei Imnului Naţional, cu participarea Teatrului Municipal „Ariel” şi a Fanfarei Judeţene „Constantin Brâncoveanu” Vâlcea. În cadrul şedinţei festive va avea loc premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat
09:50 – Parada festivă pe traseul Primăria Municipiului - Biserica Toţi Sfinţii (ceremonia de sfinţire a drapelului) - Casa Memorială „Anton Pann” (moment artistic susţinut de Teatrul Municipal „Ariel”) - Parcul Zăvoi
10:30, Parcul Zăvoi - Ceremonial militar-religios, alocuţiunile oficialităţilor, intonarea Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române!” cu participarea Corului „Euphonia”
12:30, Parcul Zăvoi, Esplanada Teatrului Municipal „Ariel” – Spectacolul „E ora de păpuşi”, un spectacol de Ana Crăciun Lambru, Asociaţia Free Puppet Theatre
14:00, Parcul Zăvoi - Atelier de emoţii pentru copii (grupa 10-14 ani), Theater Light Studio
14:00, Cinema Geo Saizescu - Atelier de dezvoltare personală (grupa 13-14 ani), Şcoala de teatru pentru copii şi adolescenţi Dreamboutique, Bucureşti
15:30, Parcul Zăvoi - Atelier de artă performativă (grupa 10-14 ani), Theater Light Studio
18:30, Scuarul „Mircea cel Bătrân” - Spectacolul stradal „Amurgul baroc”, după texte de Radu Stanca, regia Mihai Mălaimare, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
19:00 – 20:00, Stadionul Municipal, Teren C.S.M. II Sintetic - Cupa Imnului la fotbal, A.J.S.P.T. Vâlcea
Scena de la Shopping City Mall
19:30 – 20:15 – Mario Joy
20:20 – 21:10 – Adriana Gavrilă
21:15 – 22:00 – Antonio Pican
19:30 – Parcul Zăvoi, (amfiteatrul de la „Bârlog”) – Armonii Estivale: Concert Festiv „Trei tenori ieşeni”, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”