Umbră, un pârâu rece care se scurge pe marginea platoului Stogu din Costeşti, Vâlcea şi două seri ce concerte antrenante sunt promisiunile care îi atrag pe bikerii din România către zona limitrofă parcului Buila-Vânturariţa de mâine până duminică.
„Rămânem credincioşi ţelului nostru de a organiza un festival fără costuri pentru participanţi şi, mai ales, cu focus pe bikerii care traversează frecvent şoselele din Vâlcea şi Oltenia”, spune Florian Şerban, organizator Ride the Vibe.
Vreme de 3 ani, festivalul a fost organizat pe Platoul Feţeni la final de lună iunie. În acest an însă, organizatorii şi-au îndreptat atenţia către depresiunea Horezu, alegând platoul Stogu din comuna de la poalele Builei.
Mai jos, în aceeaşi perioadă, Fundaţia Kogayon şi partenerii au în desfăşurare seria II din Festivalul Licuricilor, un eveniment dedicat naturii şi tradiţiilor populare locale: de la gastronomie, olărit, ţesut şi până la împărtăşirea legendelor locale.
RIDE THE VIBE - energie şi bucurie pe două roţi!
Ajuns la cea de a 4-a ediţie, RIDE THE VIBE a reuşit să atragă şi de această dată câteva mii de pasionaţi moto din ţară şi chiar de peste hotare.
Anul acesta, festivalul s-a desfăşurat într-o locaţie nouă, la Costeşti. O zonă perfectă, cu umbră şi un traseu pentru enduro. De la începutul până la sfârşitul festivalului, atmosfera a fost animată de sunetul motoarelor turate, dar şi de muzică de calitate.
Participanţii au avut la dispoziţie o zonă de camping, acces la apă, electricitate şi grupuri sanitare. De asemenea, pe parcursul celor 3 zile au putut participa la diverse concursuri cu premii şi bineînţeles, o paradă impresionantă de motociclete.
RIDE THE VIBE a devenit deja unul dintre cele mai importante evenimente moto din România. Ne dorim să dezvoltăm în continuare acest festival şi vom face investiţiile necesare pentru a ne asigura că următoarea ediţie va fi şi mai bună.
Felicitări organizatorilor, iar tuturor participanţilor le doresc asfalt uscat!
Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea
La „Ride the Vibe” însă, muzica va curge non-stop vreme de două seri, cu o scenă pe care vor urca: Abys, Roşu Vara, Secret Keepers, Nuanţe (vineri, 12 iulie), Adenium, Lunatic, Myst, The Voodoo Child (13 iulie).
„Am pregătit trasee moto către principalele destinaţii turistice din zonă. Oferim posibilitatea de închiriere corturi pentru cei care nu mai găsesc cazare în Costeşti, Horezu sau în comunele învecinate şi am creionat şi traseele ocolitoare pentru Valea Oltului, astfel încât bikerii care vin din zona de nord a României să nu se izbească de blocajul de pe DN 7”, a mai spus Florian Şerban.
Manifestarea este susţinută financiar de Consiliul Judeţean Vâlcea şi de o serie de sponsori privaţi de nivel local şi naţional, iar anul acesta ajunge la ediţia cu numărul IV.