Pe 9 iunie, Constantin Bănacu a pierdut alegerile pentru funcţia de primar al comunei Bărbăteşti. Social-democratul spune că îşi va îndeplini mai departe sarcinile cu maximă responsabilitate, până la predarea mandatului, care se va produce în a doua jumătate a lunii octombrie.
„Chiar zilele trecute, am demarat licitaţia pentru proiectul de amenajare de rigole betonate, pe 5,6 km, pe marginea drumului judeţean care traversează localitatea. Acestea vor fi printre cele mai moderne din mediul rural. Până în ultima zi cât voi mai fi primar, voi face tot ceea ce trebuie pentru comunitate, pentru că aşa m-am angajat în faţa locuitorilor. Nu dau înapoi de la nimic! Îmi voi face treaba şi voi vedea ce proiecte voi reuşi să mai termin şi ce voi mai putea demara. Restul vor rămâne în stadiul de intenţie. Dacă oamenii şi-au dorit o schimbare, nu mă pot opune! Nu sunt supărat! E adevărat că am muncit zi şi noapte şi o voi face în continuare. Şi de când am pierdut alegerile, tot primul vin la muncă şi plec ultimul, tot la fel mă preocup de lucrările care se derulează în localitate şi încerc să fac orice ca să le asigur oamenilor tot ce au nevoie. Cum am mai spus, îmi voi face datoria faţă de comunitate până la predarea mandatului de primar”, a subliniat Constantin Bănacu.
La alegerile locale din 9 iunie, Constantin Bănacu (PSD) a obţinut 662 de voturi (46,39 %), în timp ce contracandidatul său, Bogdan-Ilie Păunei (PNL), a adunat 728 (în speţă, 51,01 %).