Pe lângă investiţiile importante pentru comunitate, primarul din Vlădeşti, Adrian Cosac a acordat o atenţie deosebită susţinerii sportului şi manifestărilor sportive din localitate.
În acest sens, pe lângă fotbal, în cadrul noului club Stejarul Vlădeşti au apărut secţii noi, iar una dintre acestea este cea de handbal, care a avut o activitate intensă în ultima perioadă, sub coordonarea antrenoarei Maria Torok-Duca, jucătoarea de legendă de la Chimistul Rm. Vâlcea.
La finele acestei săptămâni, tinerele handbaliste din Vlădeşti vor participa la o competiţie juvenilă care va avea loc la Băile Herculane. „Turneul se va desfăşura pe 27 şi 28 iunie şi va aduna la start echipe din toată ţara. Noi vom face deplasarea cu 20 de fete, născute în anii 2012, 2013 şi 2014. M-am străduit să le ofer copiilor cele mai bune condiţii pentru a face sport. Avem o sală de sport modernă, iar în urmă cu câteva luni le-am achiziţionat şi echipamente sportive complete de joc, cu tot ce trebuie, inclusiv cu treninguri şi adidaşi”, a dezvăluit primarul din Vlădeşti, Adrian Cosac.