Staţiunea Ocnele Mari este invadată de turişti veniţi din toate colţurile României şi în acest sezon estival, atraşi de bazinele cu apă sărată dar şi de condiţiile de cazare care se îmbunătăţesc de la an la an. Social-democratul Remus Sasu a câştigat un nou mandat de primar şi are planul stabilit pentru continuarea investiţiilor care să ducă la fructificarea la maximum a resurselor zonei dar şi pentru creşterea gradului de confort al locuitorilor.
Una dintre investiţiile majore a fost începută în vechiul mandat şi se va finaliza în perioada imediat următoare. Este vorba despre finalizarea Planului Urbanistic General pentru o dezvoltare omogenă şi eficientă a principalelor zone ale staţiunii pe o perioadă cât mai lungă de timp. Un alt obiectiv important pentru noul mandat este finalizarea reţelelor modernizate de străzi şi a reţelelor de apă şi canal şi extinderea reţelei de gaze naturale în localităţile în care nu s-a furnizat niciodată acest serviciu de utilitate publică.
După finalizarea proiectului de mare infrastructură, valoarea terenurilor din zonă va creşte substantial, condiţiile oferite de pensiuni vor fi şi ele la nivelul staţiunilor de renume şi Ocnele Mari va ajunge o localitate independent din punct de vedere financiar, având în vedere că la bugetul local vor ajunge sume importante din activitatea turistică.








