Timp de o lună, traficul pe Valea Oltului va fi blocat în timpul zilei, pentru a permite lucrările de defrişare şi decopertare a terenului ce va intra sub noua autostradă Sibiu-Piteşti, parte a culoarului paneuropean Rin Dunăre.
Decizia a fost luată de Ministerul Transporturilor şi CNAIR, după o analiză atentă a situaţiei din teren. De altfel, Ministrul Grindeanu şi directorul genaral CNAIR, Cristian Pistol au fost vineri, 05 Iulie, pe tronsonul Cornetu-Boiţa şi în localităţile limitrofe pentru a verifica la faţa locului necesitatea adoptării acestei decizii.
Tronsonul Brezoi-Sibiu, blocat pe timp de zi
De la podul din zona Cornetu (sat Călineşti - Brezoi), care face traversarea Oltului înspre Ţara Loviştei, până la Boiţa, judeţul Sibiu, traficul rutier va fi întrerupt între orele 06:00 – 20:00, cu anumite excepţii.
Localnicii din satul Lazaret, de la limita cu judeţul Sibiu, la fel ca şi angajaţii spitalului psihiatric din zonă, vor avea culoare zilnice de acces pe traseul blocat, dar numai în anumite intervale orare. La fel, maşinile pompierilor, ale Poliţiei şi ambulanţele vor putea trece de blocada instaurată pe timp de zi.
Pentru românii din nordul ţării, dar şi pentru cei care şi-au programat o vacanţă în zona transilvăneană, vestea vine ca un şoc, culoarul Râmnicu Vâlcea-Sibiu fiind cel mai tranzitat segment de drum naţional din zona zona de confluenţă a Olteniei cu Ardealul.
„Construcţia autostrăzii Sibiu - Piteşti este esenţială pentru România. În lungime de 122 de km, această autostradă face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Coridorul Rin - Dunăre). Marea majoritate a transporturilor de persoane şi de mărfuri pe ruta Est - Vest (Constanţa - Nădlac) tranzitează acum această zonă pe DN7, în condiţii care nu oferă suficient confort şi siguranţă rutieră. De aceea, construcţia celor două secţiuni care traversează Carpaţii nu mai poate fi amânată! Secţiunea 2 (Boiţa - Cornetu) este una dintre acestea, iar de operaţiunile de defrişare a versantului (derulate în perioada 08 iulie - 09 august) depind următoarele etape ale construcţiei care trebuie finalizată în 2028”, menţionează CNAIR într-o postare Facebook.
Punem la dispoziţia celor interesaţi harta interactivă a variantelor alternative la DN7❗️
Această hartă va fi permanent actualizată cu informaţii privind situaţia în timp real pe aceste rute.
Puteţi accesa harta interactivă în link-ul de mai jos:
https://harti.andnet.ro/vizualizare_harta.php?token=VkZaU1NrMW4
De asemenea, compania anunţă că va furniza detalii referitoare despre rutele alternative ce pot fi accesate de şoferi până în prima decadă a lunii august.
Defileul Jiului, variantele DN7A, cu traversare spre Sebeş, Alba, Transalpina şi Râmnicu Vâlcea-Curtea de Argeş- Făgăraş- Sibiu sunt unele dintre rutele ocolitoare, dar mare parte dintre acestea sunt deschise doar maşinilor de mic tonaj şi autoturismelor.
Călimăneştiul, în suferinţă
Pentru industria turistică vâlceană, Călimăneştiul, cea mai vizitată staţiune locală va avea de suferit. Având statut de staţiune naţională cu profil balneoclimateric, dar şi de staţiune de tranzit, oraşul de pe Valea Oltului va înregistra un declin al vizitelor pe perioada iulie-august, şi, posibil, şi pe viitor, în condiţiile în care lucrările de defrişare/decopertare nu sunt singurele care se vor derula în vederea construirii lotului II al autostrăzii Sibiu-Piteşti.
Brezoiul, cu deja vestitele festivaluri de muzică din seria #summercamp, ar putea suferi un recul în ceea ce priveşte numărul de participanţi la festivalurile Open Air Blues, Electric Nights şi Baricada Folk. Totuşi, accesul în zonă este facilitat pentru rulote şi autoturisme pe diverse trase care fac legătura cu Petroşani, Sibiu, Alba Iulia, în timp ce traseul dinspre Râmnicu Vâlcea către oraşul de pe Valea Lotrului promite să fie mai lejer, în lipsa coloanelor de camioane aflate în tranzit.
“Cei care vin din vest şi din nord au varianta Sebeş - Obârşia Lotrului - Voineasa - Brezoi sau Transalpina -Obârşia Lotrului - Voineasa - Brezoi. Ambele trasee sunt spectaculoase. Oricum pe Valea Oltului era nenorocire în sezon. Sau rămâne varianta să plecaţi seara de acasă şi să circulaţi pe Valea Oltului. Mai există şi varianta Haţeg - Obârşia Lotrului - Voineasa - Brezoi pentru cei care vin din vest.”