Festivalul „Învârtita Dorului”, ediţia 56, organizat de primăria comunei Vaideeni în perioada 29-30 iunie 2024, vine cu o serie de noi elemente adăugate evenimentului tradiţional al păstorilor din depresiunea Horezu.
Programul evenimentului de renume naţional şi chiar internaţional este unul variat. Vor avea loc expoziţii tematice, o paradă a portului popular, simpozioane, în timp ce programul artistic este unul spectaculos. Pe scena amplasată pe platoul ce poartă numele evenimentului vor urca artişti consacraţi care vor încânta asistenţa, Olguţa Berbec, Remus Novac, Marius Ţugulescu, Mihail Tiţoiu şi Anamaria Iorga fiind câteva exemple. De asemenea, formaţiile care vor oferi recitaluri vin din multe judeţe ale ţării: Alba, Argeş, Bistriţa, Gorj, Hunedoara, Braşov, Tulcea şi Sibiu. Vâlcea o să fie reprezentată de formaţiile din Vaideeni, Horezu şi Băbeni.
O reuniune a mocanilor din Mărginime cu cei din Oltenia de sub Munte
Pentru localnicii din Vaideeni, sărbătoarea tradiţională reprezintă un mod de a celebra reuninea cu vechile rude dinMărginimea Sibiului, din Gorj sau chiar cu cei care au migrat cu tot cu turme spre zona Dobrogei, mult mai deschisă obiceiurilor transhumanţei moderne.
De altfel, tema transhumanţei, devenită reper UNESCO în România din 2023, revine în actualitate chiar şi pentru edilul localităţii, Daniel Băluţă.
„Nu mai avem scuze în a spune că nu se poate relua transhumanţa. Sigur, nu mai vorbim de trasee lungi. Noi ne dorim trasee mai scurte, până spre câmpurile mănoase din Dolj şi Olt. Sunt sigur că o bună parte din posesorii acestor terenuri vor înţelege că trecerea oilor pe păşunile lor aduce plus valoare acestora, prin îngrăşarea naturală a terenurilor. În plus, se pot dezvolta afaceri turistice locale prin înfiinţarea de puncte gastronomice pe aceste trasee de transhumanţă. Avantajul va fi şi pentru comunităţi şi pentru turişti, care vor putea explora noi zone rurale având garanţia unor puncte de aprovizionare cu produse proaspete şi sănătoase”, a spus Daniel Băluţă, primarul comunei Vaideeni.
În jurul transhumanţei s-a dezvoltat un întreg sistem socio-economic, de la gastronomie la meşteşuguri locale şi festivităţi care marchează începutul şi sfârşitul unui sezon. Familiile au pus în practică şi au transmis transhumanţa prin observare şi practică timp de mai multe generaţii. Comunităţile care locuiesc de-a lungul rutelor de transhumanţă joacă, de asemenea, un rol important în transmiterea acestei practici, de exemplu prin celebrarea trecerilor de turme şi organizarea de festivaluri.
Un seminar pe această temă, legat de transhumanţa modernă în Dobrogea, va fi prezentat sâmbătă, 29 iunie, după ora 15:30, la Căminul Cultural „Vartolomei Todeci” din localitate.
Startul festivalului va fi dat de o analiză a tipologiei portului popular reprezentat de Cămaşa Ungurească, devenită anul acesta şi sursă de inspiraţie pentru creaţii ale casei de modă Louis Vuitton.