Politică

”Numai prin efort comun putem să continuăm să dezvoltăm şi să aducem prosperitate în comunitatea noastră” – Gheorghe Dinculescu, primar PSD Malaia.

Comuna Malaia, localitate cu statut de staţiune locală, s-a dezvoltat rapid sub conducerea social-democratului Gheorghe Dinculescu.
Proiectele atrase au corectat derapaje care trenau în comunitate de decenii întregi. „Cred cu tărie că numai prin efortul comun al tuturor putem să continuăm să dezvoltăm şi să aducem prosperitate în comunitatea noastră. Funcţia de primar este, în esenţă, despre oameni, iar noi am avut întotdeauna grijă să le punem nevoile pe primul loc. Voi fi mereu disponibil să ascult dorinţele şi preocupările dumneavoastră, iar deciziile pe care le voi lua vor fi întotdeauna în interesul comunităţii noastre. Împreună construim un viitor pe care toţi ni-l dorim: o comună modernă, sigură şi prosperă. Sunt onorat să fiu parte din comunitatea noastră şi promit că voi face tot ce îmi stă în putere pentru a vă reprezenta şi a vă ajuta”, a punctat Gheorghe Dinculescu, primarul din Malaia.
Pentru edil munca nu se opreşte aici, în următorii ani vrea să pună în practică o serie de proiecte majore pentru dezvoltarea modernă şi unitară a localităţii răsfirate pe văile aliniate spre cursul râului Lotru. Printre acestea:
1.Înfiinţare reţele de canalizare în satul Săliştea
2.Înfiinţare reţele de canalizare în satul Ciungetu
3.Înfiinţare sistem alimentare cu apă Captare Sturişor, pentru satul Săliştea şi zona Brădişor
4.Trecerea drumurilor forestiere Bucureasa şi Valea Mălăii ca drumuri comunale
5.Reabilitarea şi modernizarea drumului Ciungetu-Polovragi
6.Amenajare drum Malaia – Vârful Romani
7.Amenajare parc pentru copii, în curtea Şcolii Ciungetu
8.Amenajare teren de sport în satul Ciungetu
9.Asfaltarea străzilor
10.Amenajare trotuare şi rigole în comuna Mălaia
11.Dotare cu microbuz electric la Şcoala Generală Mălaia
12.Dotarea cu echipamente medicale la Dispensar uman
13.Înfiinţare sisteme de alimentare cu apă – bazin staţie de clorinare şi extindere reţea de alimentare cu apă, până la Mănăstirea Mălaia
14.Reabilitare teren sport şi parc în satul Săliştea
15.Reabilitare şi modernizare bază sportivă Mălaia.

Comandat de PSD - Organizaţia Judeţeană Vâlcea, CUI - 21240002, Realizat de SC Media Group SRL

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...