Politică

Primar al tuturor cetăţenilor

De profesie economist, în vârstă de 50 de ani, candidatul PSD pentru funcţia de primar al comunei Frânceşti, Grigore Ilinescu, susţine că s-a înscris în cursa electorală din apreciere pentru cetăţenii comunei şi având convingerea că poate să realizeze multe schimbări în bine.

Accesarea de fonduri europene în vederea modernizării infrastructurii, precum şi prin crearea de noi oportunităţi de dezvoltare a unor investiţii în comună sunt cele care vor contribui considerabil la oferirea unui grad de confort localnicilor din Frânceşti.

Scutiri taxe

Prima scutire îi vizează pe cei care nu au împlinit 18 ani, iar aceasta se referă la taxa de salubrizare. Ilinescu consideră că nu este oportun ca un copil/tânăr care nu are niciun fel de venit să plătească taxă de salubrizare. Mai mult, scutite de taxe vor fi şi persoanelor juridice, mai precis cele care au sediu de firmă în localitate, dar care nu desfăşoară o activitate la locaţia respectivă.

De asemenea, de la plata impozitului vor fi scutiţi administratorii de firme noi înfiinţate pe o perioadă de 5 ani.

Măsuri pentru susţinerea unei vieţi sociale active

Astfel, cel care se vrea a fi un “Primar al tuturor cetăţenilor”, iar uşile primăriei să fie mereu deschise şi nevoile cetăţeanului să fie ascultate de către primar şi aparatul administrativ, şi-a propus să implementeze numeroase proiecte în domeniul social. Dintre acestea, cele mai importante se referă la crearea de locuri de joacă pentru copii în fiecare sat din comuna Frânceşti: ”Din păcate, în comuna noastră nu există un loc de joacă pentru copii; copiii noştri împreună cu părinţii merg în parcul de joacă de la Băbeni”, menţionează Ilinescu.

De asemenea, se urmăreşte creşterea natalităţii, iar în acest sens se va acorda mamelor o sumă de bani la prima naştere şi majorarea acesteia la a doua sau a treia naştere. În plus, se doreşte implementarea programului „after – school” în localitate. La polul opus, candidatul PSD, Grigore Ilinescu, vrea să le ofere pensionarilor din comună posibilitatea de a-şi petrece timpul liber jucând table, cărţi sau popice, creând în acest scop un Club al pensionarilor.

Comandat de PSD - Organizaţia Judeţeană Vâlcea, CUI - 21240002, Realizat de SC Media Group SRL

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...