Are doar 29 de ani, dintre care opt ani petrecuţi în administraţia locală, iar în prezent se arată încrezător în a câştiga un mandat de primar în comuna Alunu, o localitate pentru care actuala conducerea a Consiliului Judeţean Vâlcea îşi pune toate speranţele în a continua investiţii importante menite a dezvolta comuna.
Emanuel Birăruţi, fiul primarului Cristian Birăruţi, cel care a reuşit să atragă milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de drumuri, are toate şansele de a deveni cel mai tânăr primar din Vâlcea având în vedere că acesta se bucură în prezent de aprecierea localnicilor.
Primar pentru continuitate
Programul său electoral conţine atât proiecte preluate de la tatăl său spre a fi continuate, cât şi proiecte noi care să ajute la dezvoltarea comunităţii, iar unul dintre cele mai importante vizează modernizarea şcolii din Alunu. ”În ceea ce priveşte comuna Alunu, în situaţia actuală, aceasta se află pe o pantă ascendentă, prin munca depusă de către actuala conducere şi trece printr-o dezvoltare continuă, în toate domeniile de activitate. Eu voi continua modernizarea comunei Alunu cu iniţiativă, cunoştinţe, voinţă, implicare şi dedicare alături de echipa mea”, precizează Emanuel Birăruţi în mesajul său electoral.
Multe dintre proiectele lui Birăruţi vizează atât tinerii, cât şi persoanele vârstnice. Pentru acestea din urmă, candidatul PSD intenţionează să înfiinţeze un centru social permanent, iar pentru întreaga comunitate un centru social cu echipă mobilă de intervenţii. În plus, cel care are şansele să devină cel mai tânăr primar din judeţ îşi doreşte pentru cei mai mici de vârstă să modernizeze bazele sportive şi locurile de joacă, iar acolo unde acestea din urmă nu există, să înfiinţeze parcuri noi în fiecare sat.
Dezvoltare economică
În privinţa dezvoltării economice, tânărul candidat a prevăzut în programul său electoral mai multe proiecte care au rolul de a creşte localitatea din punct de vedere financiar. În acest sens, se va avea în vedere înfiinţarea unei fabrici de procesare a fructelor şi legumelor, înfiinţarea unei pieţe de comercializare a produselor locale, dar şi sprijinirea fermierilor în obţinerea de fonduri europene pe diferite domenii de activitate (pomicultură, agricultură, creşterea animalelor). În acelaşi timp, oricât de dificil ar părea, Birăruţi se ambiţionează să identifice soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în minerit şi acordarea unor salarii decente, dar şi pentru continuarea activităţii miniere.
Comandat de PSD - Organizaţia Judeţeană Vâlcea, CUI - 21240002, Realizat de SC Media Group SRL