Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de remediere a pierderii de apă potabilă, apărută pe conducta de transport apă potabilă OL/PREMO Dn 600 mm, existentă în Râmnicu Vâlcea, strada Uzinei nr. 1, în data de 14.05.2024, între orele 900 - 1900, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenţi în Râmnicu Vâlcea, astfel: strada Drumul Gării (Gândăceşti), strada Buridava, strada Stolniceni – partea stângă de mers şi strada Depozitelor – intersecţia cu calea ferată până la intersecţia cu Copăcelu – Ghioceilor. În cazul în care perioada necesară executării lucrărilor de remediere se va prelungi şi cantitatea de apă acumulată în rezervorul Copăcelu nu va fi suficientă, este posibil ca ulterior să fie afectate şi zonele: oraşul Ocnele Mari – zone înalte, Copăcelu – Căzăneşti şi comuna Mihăeşti – satele Bârseşti, Buleta şi Negreni, Mihăeşti şi Râmnicu Vâlcea – zona Copăcelu, Căzăneşti, Posada.
Echipele de intervenţie ale APAVIL S.A. vor face eforturi susţinute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.
Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din reţea, certificaţi prin buletine de analiză a apei în secţiunea de intervenţie (înainte şi după spălarea reţelei), angajaţii Apavil S.A. vor efectua purjări în zona respectivă şi în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectaţi să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurităţi produse ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil S.A. în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor sau telefonic, la dispeceratul societăţii (telefon 0350 802 160), confirmate de specialiştii societăţii noastre.
Vă mulţumim pentru înţelegere!