"Fermierii români trebuie să fie sprijiniţi prin politici coerente şi bine ţintite pe nevoile lor. Am avut astăzi, în satul Doaga din Vrancea, o întâlnire cu producătorii de pe piaţa laptelui. Am pus pe masă şi bune şi rele, pentru a înţelege exact problemele şi provocările domeniului lor.
Creşterea producţiei interne şi stimularea exporturilor sunt soluţiile ideale pentru a reduce atât deficitul balanţei comerciale din acest sector, cât şi preţurile la alimente.
PNL a luptat - atât în ţară, cât şi la Bruxelles - ca fermierii noştri să poată obţine cât mai multe finanţări din surse europene. Şi tot aşa ne propunem să facem şi de acum încolo, pentru că forţa şi rezilienţa unei economii sunt întotdeauna date de competitivitatea producătorilor săi", a declarat Nicolae Ionel Ciucă, preşedintele PNL.