Administraţie

Se scot la licitaţie proiectul tehnic şi execuţia reţelelor de gaze în Bărbăteşti, Costeşti şi Stoenesti

În cursul acestei săptămânii, vor fi scoase la licitaţie proiectul tehnic şi execuţia reţelei de gaze, în toate cele trei comune – Costeşti, Bărbăteşti, Stoeneşti, susţine primarul Puiu Banacu.

”Este cel mai mare pas pentru acest ADI, ne-am mişcat repede cu înregistrarea lui şi suntem înainte de a da drumul unei investiţii care va schimba radical această zonă din punct de vedere economic, a Olteniei de sub Munte. Doar în Bărbăteşti, aproximativ 1000 de gospodării se vor racorda în primă fază la reţeaua de gaze”, spune Banacu.

Tot acum se lucrează şi PUZ-ul satului turistic Valea Otăsăului şi urmează să intre în execuţie Bulevardul, cum mai este numită artera principală a localităţii. La Bârzeşti în schimb va fi amenajat un frumos parc de agrement, acolo unde se vor monta şi staţiile electrice de încărcare.

Parcul va avea o mică fântână arteziană, bănci, alei, iluminat, arbuşti ornamentali.

De altfel , cu peste 3000 de locuitori şi venituri de1,17 milioane mii lei, Băbăteştiul este şi o candidată serioasă la portofoliul de comună turistică. Vorbim de vechea vatră a Bărbăteştiului, comuna subalpină, aşezată în cel mai frumos loc din Vâlcea, cu o panoramă care se poate compara cu orice regiune helvetică.

Treptat zona adiacentă drumului naţional 67, de pe raza comunei Bărbăteşti devine cu adevărat un mic parc industrial, unde lucrează în prezent 60 de angajaţi iar numărul acestora va creşte odată cu dezvoltarea unor noi investiţii private aici.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...