Reabilitatea energetică a Şcolii Gimnaziale Mateeşti se află pe ultima sută de metri. De aceea, începând cu 8 mai 2024 toate cursurile se vor desfăşura de dimineaţă, începând cu ora 8:00.
La început de an şcolar, a fost depus un proiect pentru dotare cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale. Deja echipamentele digitale au ajuns la unitatea şcolară din comuna condusă de Cosmin Anghelescu: tablele interactive (în clasele în care nu erau), calculatoarele cu Sistem All-in-One pentru laboratorul de informatică, imprimante şi sisteme audio pentru fiecare sală de clasă. Urmează să sosească materialele didactice pentru cabinetul multidisciplinar, cabinetul de consiliere şcolară si cabinetul pentru grădiniţă. În curând şi mobilierul va fi unul nou, astfel încât şcoala din Mateeşti o să fie la standardul unei şcoli europene.
“Mulţumim Consiliului local şi în special domnului primar pentru toată susţinerea şi implicarea pe tot parcursul proiectelor. Fără Consiliul local Mateeşti şi fără sprijinul domnului primar aceste realizări nu ar fi fost posibile!”, spun reprezentanţii unităţii şcolare.
“Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi pentru a realiza acest proiect de eficientizare a Şcolii Gimnaziale Mateeşti. Am fost şi vom fi alături de şcoală mereu pentru a asigura cele mai bune condiţii tuturor elevilor mateeşteni”, completează primarul Cosmin Anghelescu.