Administraţie

Cine sunt cei 120 de beneficiari ai locuinţelor sociale din Ostroveni?

Joi, 11 aprilie, primarul Mircia Gutău a înmânat altor 72 de familii cheile de acces în apartamentele şi garsonierele din blocurile 3, 4 şi 5 ale ansamblului de locuinţe sociale din Ostroveni Sud, după ce, la începutul săptămânii, alţi 48 de chiriaşi intrau pentru prima dată în unităţile locative repartizate în blocurile 1 şi 2.

Selecţia celor 120 de beneficiari s-a făcut după criteriile impuse de lege şi adoptate la nivel local prin HCL nr. 392/2022, iar lista finală cu ordinea de prioritate a dosarelor depuse a fost aprobată de către toţi consilierii locali prin HCL nr. 239/28 august 2023.

Dosarele au fost analizate şi prioritizate de Comisia Socială a Consiliului Local, aprobată prin HCL nr. 45/2021 şi alcătuită din consilierii locali Preoteasa Radu Eduard (PNL) – preşedinte, Pîrvulescu Virgil (PNL), Gheorghiu Andrei-Florin (USR), Strîmbei Ionela Nicoleta (PNL) şi Stan Narcisa Mihaela (PNL) – membri, iar ierarhizarea s-a făcut în urma analizării mai multor aspecte – situaţia locativă a solicitantului (chriaş sau tolerat în spaţiu), suprafaţa locuibilă deţinută (în mp/locatar) sau numărul de persoane în întreţinere - punctându-se suplimentar situaţii precum existenţa unor performanţe şcolare deosebite ale copiilor din familie, pericolul unei evacuări imediate, vârsta titularilor sub 35 de ani, provenienţa din casele de copii, gradul de handicap al titularului sau membrilor familiei acestuia, vechimea cererii solicitantului sau veniturile reduse.










 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...