Administraţie

4 zone din Ocnele Mari vor avea gaze naturale în curând

Proiect de 4 milioane lei obţinut de Primărie prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Reţea de distribuţie a gazelor naturale din Ocnele Mari se va extinde în curând către alte 4 zone din oraşul-staţiune de la marginea Râmnicului.

Conform primarului Remus Sasu, finanţarea de 4 milioane lei obţinută prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny” asigură extinderea reţelei către zonele Ocniţa, Lunca, Slătioarele şi Cosota.

„Extindem reţeaua de distribuţie a gazelor naturale în Ocnele Mari. În ultimele zile ale anului trecut s-a aprobat finanţarea extinderii reţelei de gaze din Ocnele Mari. Este vorba despre un proiect în valoare de 4 milioane de lei, acceptat deja în Programul naţional de investiţii Anghel Saligny. După cum ştiţi, racordarea gospodăriilor la reţeaua de gaze naturale a fost posibilă numai pentru străzile de la intrarea în Ocnele Mari. Prin acest program, continuăm dezvoltarea reţelei de gaze naturale către localităţile Ocniţa, Lunca, Slătioarele şi Cosota”, a anunţat edilul din Ocnele Mari.

Luna aceasta, Primăria Ocnele Mari a demarat procedurile de proiectare şi organizarea licitaţiilor pentru execuţia lucrărilor şi pentru delegarea distribuţiei de gaze naturale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...