Prezent miercuri, 13 martie, la Bucureşti, la sediul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, primarul Mircia Gutău a avut o discuţie aplicată, de peste o oră, cu rectorul Mihnea Costoiu în care s-au abordat mai multe aspecte practice privind înfiinţarea la Râmnicu Vâlcea a unei filiale locale a celei mai mari instituţii de învăţământ tehnic superior din ţară.
Această intenţie ar urma să devină realitate în contextul existenţei mai multor opţiuni privind viitorul sediu ale acestei filiale, dar în oricare din variantele luate în discuţie nici un metru pătrat de teren nu va ieşi din domeniul public! Filiala locală a Politehnicii ar putea consta, într-o primă fază, din mai multe secţii de IT, la care se pot adăuga şi alte profile stabilite în urma consultării cu oamenii de afaceri.
În continuarea acestui demers, rectorul Mihnea Costoiu - care a câştigat la finele anului trecut cel de-al patrulea mandat de cinci ani ca rector al Politehnicii Bucureşti - va fi prezent la finele lunii în Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care va vizita obiectivele implicate şi va susţine şi o conferinţă de presă.








