Primăvara nu este tocmai anotimpul nostalgiilor. S-a întâmplat însă ca uşa biroului meu de parlamentar din Râmnicu Vâlcea să se deschidă zilele trecute pentru un prieten pe care nu l-am mai văzut de ceva timp. Vasile Proteasa. Un vechi camarad de arme, dar nu numai. Am fost în armată împreună, acolo unde bărbaţii leagă prietenii definitive, după cum ştiţi. Vasile a făcut parte şi din echipa sportivă împreună cu care am făcut şi un pic de istorie în alpinism.
Printre hârtiile mai vechi din arhivă ştiam că trebuie să fie şi legitimaţia mea de sportiv, din anul 1987. Am găsit-o imediat, am aşezat-o pe masă, am fotografiat-o să v-o arăt şi dumneavoastră şi am depănat amintiri cu Vasile Proteasa din anii noştri petrecuţi în munţi.
În munţi la propriu, pentru că eram soldaţi la vânători de munte şi în munţi pentru că practicam alpinismul ca sportivi legitimaţi ai unui club de profil. Ne-am amintit dificultăţile antrenamentelor, hainele ude din timpul escaladării şi ceaiul cald, primit ca un fel de premiu de încurajare la capătul unui traseu. Împreună, am fost campioni naţionali la un moment dat. Ne-am amintit acel moment în detaliu, în timpul acestei întâlniri. Poate nu chiar în detaliu pentru că o competiţie îţi solicită toate resursele de atenţie şi de concentrare. Niciunul dintre noi nu-şi mai aminteşte acum decât de efort şi de podiumul pe care am urcat. Poate ne-a şi felicitat cineva şi sigur n-am primit altceva decât felicitări pentru performanţă şi eram foarte fericiţi.
Întâlnirea de acum cu Vasile Proteasa, fostul meu camarad de arme şi de competiţii, este cel mai tonic moment al acestui început de anotimp. Îi mulţumesc pentru că şi-a făcut timp să ne revedem, pentru susţinerea lui din trecut şi de acum. Mulţumesc pentru prietenie, în primul rând!

Eugen Neaţă, deputat PSD