Actualitate

După 6 ani şi 5,6 milioane lei, Horezu reuşeşte să inaugureze zona pietonală din centrul oraşului

• Proiectul a trecut prin cel puţin trei runde de prelungire a contractului de finanţare • Un alt proiect bate pasul pe loc tot din 2018

Horezu are, în sfârşit, un centru istoric pus în valoare printr-o amenajare modernă a zonei pietonale pe o suprafaţă de 5.800 mp. Pentru cei care nu sunt din localitate însă, epopeea implementării proiectului poate friza atât absurdul, cât şi penibilul, în ambele cazuri atingându-se şi limita penalului.

Cu o finanţare obţinută încă din primăvara lui 2018 şi un termen de implementare de 30 de luni, constructorii şi administraţia locală au apelat de cel puţin trei ori la extensia termenului de finalizare şi, cu chiu cu vai, au reuşit să dea ultimele retuşuri la lucrarea din centrul oraşului în perioada decembrie 2023-ianuarie 2024.

Rapoarte de lucrări făcute pe „ochi frumoşi”

Pe 02 aprilie 2018, primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu, se prezenta la sediul ADRSV Oltenia pentru semnarea contractului de finanţare pentru amenajarea zonei pietonale din centrul istoric al oraşului, după ce în toamna anului precedent proiectul fusese selectat pentru finanţare în cadrul POR 2014-2020. ”Perioada de implementare a acestui proiect este de 30 luni, respectiv între data 07.09.2017 şi 29.02.2020. Valoarea totală a proiectului este de 5.599.819,89 lei, din care valoare finanţării nerambursabile este de 5.325.496,97 lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă”, se arată în comunicatul de presă emis după semnarea contractului.

Prima raportare privind situaţia contractului apare abia în decembrie 2019, când Primăria Horezu anunţă că a reuşit să contracteze proiectanţii, managerii de proiect, serviciile de informare şi publicitate, marketingul şi promovarea proiectului, auditul, verificarea tehnică şi dirigenţia de şantier. În mai 2020, sunt anunţaţi constructorii: Asocierea G-Trade SRL, Tracos Business SRL, Rapid Instal SRL, declaraţi câştigători în luna aprilie a aceluiaşi an.

La începutul anului 2021, oficiali din administraţia publică din Horezu fac o verificare a execuţiei contractului şi descoperă că firmele executante ştiu foarte bine cât au de încasat şi ce dotări au de făcut.. Din teren, nicio veste privind stadiul lucrărilor executate.

La finalul aceluiaşi an, constructorii par să fi achiziţionat dotările pentru amenajare şi mai au de executat doar lucrare. Dar, ce atâta grabă, în contextul în care se anunţă şi prima prelungire a contractului de finanţare, cu termen 30.09.2022.

Termenul este bineînţeles depăşit, aşa că în martie 2023, Primăria Horezu face o raportare a situaţiei din contract din care aflăm că avem de a face cu aceeaşi asociere de firme şi că o nouă prelungire a contractului până în data de 31.08.2023 a fost aprobată de către organismele care au asigurat finanţarea.

Cum orice nou deadline e binevenit, prin decembrie aceeaşi administraţie condusă de Sărdărescu anunţă că s-a mai obţinut o extensie în execuţia proiectului şi că acesta va fi finalizat la data de 31.12.2023.

Despre stadiul lucrărilor în teren, în etapele de verificare ale beneficiarului, nicio vorbă!

„S-a stat degeaba, dar s-a şi făcut!”

Pentru orice alt edil ar fi fost un coşmar să vadă o asociere de trei firme care taie frunză la câini ani în şir pe 5800 de metri pătraţi, pe care ar trebui montate câteva băncuţe, o arteziană, plantate câteva petice de gazon şi asamblate nişte locuri de joacă.

Pentru administraţia din Horezu şi reprezentanţii ADRSV Oltenia, situaţia este de vis.

„Oltenia de sub munte ascunde comori. La poalele Munţilor Căpăţânii, într-o frumoasă depresiune înconjurată de păduri, se află un orăşel liniştit, plin de farmec şi de poveste. Ne oprim, de această dată, în Horezu, «capitala» ceramicii româneşti, important centru etnografic şi folcloric, devenit oficial staţiune turistică de interes naţional. Pentru turişti, dar şi pentru localnici, administraţia locală îşi doreşte să exploateze cât mai bine potenţialul zonei. Astfel, cu fonduri europene atrase prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Primăria oraşului Horezu a implementat un proiect pentru conservarea şi promovarea identităţii locale, prin amenajarea zonei pietonale din centrul istoric al staţiunii şi crearea unui spaţiu emblematic, cu o suprafaţă de aproape 5.800 de metri pătraţi. Proiectul a inclus realizarea unei fântâni arteziene care are ca temă vasele de lut şi a unor pavaje din granit ce reproduc la scară largă motive tradiţionale din olăritul horezean, precum cocoşul sau spirala, amplasarea unui foişor, a unor pergole şi bănci, construirea unui loc de joacă pentru copii şi montarea unui ceas monumental, cu structură metalică. De asemenea, a fost amenajat un spaţiu deschis, fără mobilier urban, pentru organizarea de evenimente în aer liber. A fost modernizat sistemul de iluminat public şi au fost amplasaţi stâlpi în stil clasic, în armonie cu arhitectura clădirilor şi spaţiul pietonal. Zona centrală are reţea Wi-Fi şi sistem de sonorizare, precum şi panouri de informare turistică. Proiectul implementat de Primăria oraşului Horezu a avut o valoare totală de 5,7 milioane de lei şi o finanţare nerambursabilă de 5,4 milioane de lei, asigurată prin POR 2014-2020” – text ADRSV Oltenia.

Despre întârzierile în execuţia proiectului, niciun cuvânt, bineînţeles! Poate un semn că până şi la ADRSV Oltenia se răsuflă cu uşurare când administraţiile locale şi constructorii angrenaţi în proiectele finanţate cu bani europeni dau dovadă că „au stat degeaba, dar au şi făcut!”.

Un alt proiect bate pasul pe loc

Nu este singurul proiect din Horezu care bate pasul pe loc de ani buni. Dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile primarului Sărdărescu din presa locală, acesta a avut parte deja de vreo două-trei inaugurări.

Dacă ne luăm după raportările privind execuţia contractului pentru „Înfiinţare Parc de Agrement şi Recreere Constantin Brâncoveanu”, în decembrie 2023, lucrările ajunseseră la 60%.

În cazul acestui proiect, ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat în 18.04.2018. conform datelor prezentate de Primăria Horezu, la începutul anului trecut s-a recurs la o prelungire a contractului de finanţare. Logica de bun simţ şi raportările aceleiaşi administraţii de la finalul anului 2023, anunţă deja o altă extensie ce urmează să fie anunţată în martie-aprilie 2024. Recepţia lucrărilor şi inaugurarea parcului de agrement sunt însă mai greu de prognozat în acest calendar al „Sfântului Aşteaptă!”.








 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...