Administraţie

În 2024, în Guşoeni se ”deschide” robinetul cu gaze naturale

În anul 2024 sunt şanse mari să existe o reţea funcţională de gaze în comuna Guşoeni, spune primarul Nicolae Concioiu.

”În momentul în care va apărea în Monitorul Oficial hotărârea de finanţare a reţelei de gaze în Guşoeni, înaintăm situaţia de lucrări, vom pune la plată, se va face racordul reţelei din localitate cu staţia şi magistrala principală şi vom avea gaze. Se pot demara branşamentele la populaţie. Suntem finanţaţi deci totul depinde de cât de repede se mişcă guvernul cu hotărârea”, spune primarul Concioiu.

Zilele trecute cei de la AFIR au efectuat o vizită în teren, pentru proiectul cu finanţare europeană de 1 milion de euro, necesar reabilitării a 5,5 km de drumuri de interes local. Iar în cursul lunii ianuarie va fi dat ordinul de începere al implementării reţelelor de apă şi canalizare în comuna Guşoeni.

Au fost reluate şi lucrările la Sala Polivalentă şi se pregăteşte achiziţia pentru locuinţele nZen, locuinţe pentru tinerii profesionişti.

Aşadar, în 2024, în Guşoeni, vor fi funcţionale ambele reţele de apă şi canalizarea şi vor fi realizate primele branşamente la reţeaua de gaze naturale. Vorbim de o comună aflată în frumoasa zonă viticolă a Vâlcii, cu active industriale, cu ferme, cu potenţial economic, pare că odată cu finalizarea investiţiilor în reţelele de utilităţi îşi va găsi o cadenţă economică.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...