La fel ca în cazul bisericii de la Urşi, comuna Popeşti, voluntarii Fundaţiei Pro Patrimonio pun umărul la salvarea unui alt monument de pe raza judeţului Vâlcea, Biserica de lemn din Şirineasa.
Cele două obiective de cult, aflate la o distanţă apropiată (10 km) sunt incluse în proiectul proiectul 60 de biserici de lemn, început în 2009 la iniţiativa arhitectului Şerban Sturdza, cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România şi al Fundaţiei Pro Patrimonio. Cele două organizaţii au demarat intervenţii de urgenţă pentru de bisericile de lemn din judeţele Sibiu, Hunedoara, Gorj şi Vâlcea, majoritatea biserici de cimitir, deseori abandonate, toate clasate ca monument istoric şi aflate în stare gravă de degradare structurală şi artistică.
Intervenţii de tip SMURD
Metoda de intervenţie pentru bisericile de lemn din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei incluse în proiect este una de tip SMURD: intervenţie punctuală, urgentă şi cu caracter strict de conservare şi protejare imediată.
Este şi cazul bisericii de lemn din satul Şirineasa, aceasta constituind n caz special (care înglobează în sistemul constructiv două tehnici rare), semnalat Fundaţiei Pro Patrimonio în 2014 chiar de urmaşul familiei ctitorilor, Constantin Poenaru, prin intermediul arhitectului Alexandru Baboş.
Deja în 2014, monumentul era într-o stare avansată de degradare, dar în această iarnă putem spune că a fost salvată de la dispariţie.
„În 2017 s-a făcut un prim pas printr-o intervenţie de urgenţă care să conserve structura şi valorile bisericii pînă la obţinerea fondurilor necesare pentru întregul proces de conservare. Echipa de dulgheri şi restauratori care a participat la primele activităţi de conservare lucra în acel moment în vecinătate, la biserica de lemn din Urşi. Materialele rezultate din structura de protecţie a bisericii de lemn din Urşi şi altele rămase în urma finalizării restaurării au fost folosite pentru intervenţia de urgenţă de la Şirineasa. A fost realizată şi o magazie de depozitare a materialelor şi elementelor care necesită protecţie. În 2023 se constată o deteriorare majoră a structurii, protecţia temporară fiind deja prea veche (folia de protecţie este ruptă, sprijinirile sunt în parte deplasate etc.). Ca urmare, au fost necesare lucrări urgente de reparaţie la nivelul acoperişului şi al bolţii pentru a opri degradarea. Bugetul estimat pentru aceste lucrări este de 30.000 Euro. Momentan, am finalizat suprastructura de protecţie pentru Biserica de lemn din Şirineasa, judeţul Vâlcea. Cu dublu rol, protecţie şi intervenţie, aceasta este construită solid să dureze o perioadă mai îndelungată protejând astfel lucrările care se vor executa sub ea. Ea va fi folosită şi ca schelă pentru lucrările ulterioare de documentare şi conservare”, spun reprezentanţii Fundaţiei Pro Patrimonio.
Parte a moştenirii brâncoveneşti

Pe 25 mai 2021, Comisia Europeană şi Europa Nostra au desemnat Biserica de lemn din satul Urşi, judeţul Vâlcea (România), proiect laureat la categoria Conservare a ediţiei 2021 a Premiilor Europene pentru patrimoniu / Premiile Europa Nostra, premiul UE pentru patrimoniul cultural finanţat prin programul Europa Creativă.
Pe 23 septembrie 2021, Biserica de lemn din satul Urşi, judeţul Vâlcea, România – proiect de conservare derulat de către Fundaţia Pro Patrimonio – este marele câştigător al anului 2021. Acest proiect a fost selectat de publicul larg ca cel mai apreciat proiect de patrimoniu din Europa, luând şi Premiul Publicului. În momentul de faţă, Biserica de lemn din satul Urşi are rol de muzeu al comunităţii.
Biserica apare menţionată pentru prima dată într-un hrisov emis de Constantin Brâncoveanu în 1695, în care închină acest metoh mănăstirii Hurezi. Întreg satul Şirineasa apare în documente ca proprietate a mănăstirii Hurezi din 1606 până în 1863 cînd moşia a fost secularizată şi trecută în proprietatea statului. Conform pisaniei, biserica a fost refăcută din temelii între anii 1883-1887, cu ajutorul arhitectului Constantin Istrătoiu, prin primarul Nicolae Poenaru (reprezentat în pictura murală interioară alături de soţia sa Elisaveta) şi mulţi alţi ctitori locali, foşti clăcaşi împroprietăriţi prin reforma agrară de la 1864.
Ca în majoritatea cazurilor acestor biserici mici de lemn din satele din zona subcarpatică, după Primul Război Mondial se construieşte o nouă biserică, mai mare, de zid. Din 1937, anul terminării lucrărilor la biserica nouă, biserica de lemn a rămas doar o capelă de cimitir, iar intervenţiile de reparaţie şi întreţinere au fost tot mai rare şi mai puţine, pînă a ajuns în starea actuală de degradare avansată.
O bijuterie a arhitecturii populare
Valoarea bisericii din Şirineasa constă în tehnicile de construcţie şi în forma arhitecturală, ambele excepţionale şi rare în raport cu ceea ce se mai conservă azi în regiune. Se remarcă îmbinarea dintre tehnica şi materialele de construcţie tradiţionale şi moderne. Din punct de vedere tehnic, biserica de plan treflat este realizată în sistemul tradiţional cu bîrne de lemn orizontale îmbinate în coadă de rândunică, dar sunt adăugate şi tehnici noi: fundaţie şi contraforţi (pe latura de vest) din cărămidă, bolţi din nuiele împletite pe o structură de coaste din stejar legate la interior prin tiranţi din lemn, şarpantă din lemn de stejar cu elementele îmbinate prin chertare şi scoabe metalice, cornişa din cărămidă tencuită. Acoperişul a fost acoperit cu şiţă de stejar.
Excepţionale sunt suprafaţa mare în plan acoperită de bolţi din nuiele împletite, intersectate cu pandantivi, şi soluţiile structurale atipice, precum cornişa de cărămidă aşezată pe lemn care lestează întreaga construcţie şi contrabalansează împingerile acoperişului.
La exterior, biserica este tencuită şi zugrăvită, existând medalioane pictate cu sfinţi pe tot perimetrul acesteia. Pe timpanul de cărămidă există o nişă în care este pictată icoana Sf. Nicolae. Atât pictura exterioară, cât şi cea interioară se depărtează de stilul tradiţional, întâlnit în bisericuţele de lemn din satele din România. În pisanie este menţionat un pictor itinerant local, Ioan P. Leuleanu, probabil discipol al lui Tătărăscu sau al şcolii de zugravi de la Buzău, de la care a adoptat pictura de factură neoclasică, care, în aceeaşi perioadă, a mai pictat şi bisericile de la Prundiş-Dăieşti în 1886 şi Măgureni în 1888.
Pictura murală interioară, realizată în ulei pe tencuială de var, se înscrie în tipologia specifică picturii bisericeşti din secolului al XIX-lea din Ţara Românească, cu scene autonome, încadrate în rame sub forma unor tablouri religioase de tip occidental, proiectate pe un fond neutru de tip simili-marmură. Programul iconografic, respectiv selecţia şi distribuţia sfinţilor în registre, indică însă o viziune ceva mai conservatoare, încă legată de tradiţia picturii post-bizantine, descinzând în mod direct din practica de zugrăvire locală din epoca brâncovenească.
Iconostasul sculptat în filigran, a cărui vechime este neclară, reprezintă probabil cel mai valoros bun patrimonial; cel mai plauzibil, acesta aparţine unei perioade anterioare construirii bisericii (sec. XVIII?) şi este posibil să fi fost modificat ca să încapă în noua construcţie.
În momentul de faţă, intervenţiile prognozate pentru anul în curs se ridică la o valoare de 20.000 euro, fonduri pe care fundaţia Pro Patriomonio speră să îi atragă prin donaţii directe, prin redirecţionarea a anuală a 3,5% din din impozitul pe venit, sponsorizări sau prin înscrierea doritorilor în Fundaţie şi plata cotizaţiei de membru.






Foto credit: Fundaţia Pro Patrimonio