Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, întrunit luni, 15 ianuarie, l-a desemnat pe vâlceanul Marius Dan Sîiulescu pentru un mandat provizoriu de patru luni, începând de marţi, 16 ianuarie.
Desemnarea noului director general a avut loc după ce mandatul de director general exercitat de către Daniel Nicolăescu a expirat.
Marius Dan Sîiulescu, 47 de ani, a absolvit, în anul 2000, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii ”Transilvania” din Braşov, precum şi cursurile Facultăţii de Contabilitate şi Informatică de Gestiune a Universităţii ”Spiru Haret” din Bucureşti, în anul 2008.
Şi-a început cariera în silvicultură ca şef de district la Ocolul Silvic Bălceşti, ocupând ulterior funcţii de execuţie la Ocolul Silvic Romani, având ca responsabilităţi regenerarea pădurilor, investiţii, securitate şi sănătatea în muncă, dar şi de conducere, la Ocolul Silvic Băbeni.
De asemenea, şi-a desfăşurat activitatea şi în cadrul aparatului Direcţiei Silvice Vâlcea, iar din luna aprilie a anului 2023 a preluat funcţia de director al Direcţiei Silvice Vâlcea.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.
De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, precum şi 12 herghelii de stat.