Dragi prieteni,
Cu bucurie şi recunoştinţă, vă prezint câteva aspecte legate de activitatea mea ca Deputat de Vâlcea în anul 2023.
Am avut onoarea de a ocupa funcţii de responsabilitate, precum cea de Vicelider al Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaţilor precum şi Preşedinte al Comisiei de Validare, membru al Comisiei Juridice şi al Comisiei pentru Constituţionalitate.
De asemenea, am avut onoarea să fiu numit membru al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
În cadrul activităţii parlamentare:
Am avut - 52 de luări de cuvânt în şedinţele plenului Parlamentului;
- 21 de luări de cuvânt în şedinţele Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor
- 33 de proiecte de lege semnate, aflate în dezbatere;
- 7 proiecte semnate şi devenite legi.
În 2023, activitatea s-a desfăşurat şi în teritoriu! Am participat alături de Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, şi colegi din PSD Vâlcea la numeroase evenimente în localităţile din judeţul nostru şi m-am bucurat de fiecare dată să mă reîntâlnesc cu majoritatea dintre dumneavoastră.
Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi pentru sprijinul neîncetat!
Cu prietenie,
Ştefan-Ovidiu Popa,
Deputat PSD Vâlcea








