Ieri s-a încheiat cel mai bogat şir de sărbători. A început la finalul lunii noiembrie cu sărbătoarea sfântului Andrei, ocrotitorul României, a continuat cu Ziua naţională a ţării, cu generosul sfânt Nicolae, cu Naşterea Domnului şi cu neobositul Moş Crăciun, cu Anul Nou, cu sfântul Vasile, cu Boboteaza şi cu sfântul Ion. A fost o perioadă a bunătăţii şi a revederii cu cei dragi. A tradiţiilor de iarnă, atât de diferite şi de asemănătoare în acelaşi timp, la noi, românii de dincolo şi de dincoace de Carpaţi, de la est şi de la vest, de la nord şi de la sud. Niciodată, pe parcursul unui an de zile, nu este o perioadă atât de bogată în întâlniri cu cei mai apropiaţi, dar şi cu alţi oameni, mai mulţi decât de obicei.
Eu m-am revăzut cu întreaga mea familie, cu prietenii din copilărie şi din adolescenţă, cu foştii colegi de serviciu şi cu foarte mulţi oameni, în tot felul de împrejurări. La cumpărături, la petrecerile din centrul oraşului, la cheful de Revelion şi la vizitele onomastice pe care le-am făcut. Sunt, în general, un om comunicativ. Activitatea de deputat în Parlamentul României nu se poate face fără a avea plăcerea reală de a te întâlni cu oamenii, de a-i asculta şi de a le da încredere că există o soluţie pentru fiecare problemă pe care o au sau o văd în jurul lor. O spun pentru că am aflat zilele acestea, mai mult decât în trecut, că lumea şi-a luat cu sine neliniştea de peste an şi a purtat-o cu discreţie la întâlnirile de sărbători.
Nu ştiu dacă este bine sau dacă este rău. Traversăm o perioadă cu tot felul de evenimente. Cele mai îngrijorătoare sunt cele din plan internaţional. Războaiele, în primul rând. Le urmează cele europene, poate cel mai mare izvor de întrebări rămase fără răspuns. Şi, în mijlocul acestora, România, cu puterea sa de a rezista, de a se apăra şi de a evolua. Urmează o serie de alegeri în acest an care va oferi multe momente de dezbatere a rolului pe care îl au românii în confruntările economice şi militare ale vremurilor pe care le trăim. Alegerile europene. Alegerile locale. Alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale. Până la vară vom avea noi parlamentari europeni. Toamna ne va aduce noi primari, preşedinţi judeţeni şi consilieri locali şi judeţeni. Vom încheia anul 2024 cu un nou preşedinte şi cu un nou parlament naţional. Urmează un şir fără precedent de evenimente electorale. De dezbateri publice foarte intense. Vom avea prilejul să ne punem toate întrebările posibile în politica locală, naţională, europeană şi internaţională şi să votăm în funcţie de răspunsurile pe care le primim şi de încrederea în oamenii care au gândit şi au rostit răspunsurile despre care vorbesc. Începe campania electorală!
Eugen Neaţă, deputat PSD








