Un proiect pe care toată lumea îl credea pierdut a fost salvat prin muncă, dăruire, implicare şi curaj.
Este vorba despre Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Roeşti, un obiectiv de investiţii inaugurat luni, 8 ianuarie.
Investiţia are o valoare de cca 23,5 milioane euro şi a cuprins construirea unui depozit ecologic, a unei staţii de sortare şi a unei staţii de tratare mecano-biologică a deşeurilor, investiţii care s-au realizat într-un termen de 16 luni.
“Depozitul de deşeuri de la Roeşti face parte dintr-un proiect mai amplu, pe care Consiliul Judeţean Vâlcea l-a realizat cu fonduri europene şi care va asigura gestionarea deşeurilor menajere de pe raza judeţului Vâlcea, atingând toate aspectele prevăzute de legislaţia din domeniu CMID Roeşti nu este nicidecum o „groapă” de gunoi, este o „bijuterie” în domeniu, o lucrare inginerească excepţională, cu utilaje şi tehnică de ultimă generaţie. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în salvarea şi finalizarea acestui proiect de o importanţă majoră pentru judeţul Vâlcea”, a precizat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.