Crăciunul de altădat’ mai poate fi greu retrăit în comunităţile din Vâlcea, dar nimic nu ne opreşte să îl regăsim în memorie cu ajutorul dat de trei nume importante ale culturii vâlcene: Dinu Săraru, Maria Dragomiroiu şi Adela Popescu.
„...şi ningea, şi ningea, şi ningea peste Măgura Slătioarei!”
Omătul alb, strălucitor, se aşternuse înt straturi de peste un metru şi noi, copii din Măgura, plecam să răspândim colindele pe care le învăţasem de la preoţi, de la învăţători şi de la părinţi şi bunici.
... şi ningea, şi ningea, şi ningea peste Măgura Slătioarei, iar omătul de peste un metru ne zidea în el.
Dintr-o sită veche, decupată şi împodobită cu hârtie creponată, făcusem o stea spânzurată de un băţ înalt şi cântam toţi Colindul Naşterii dintr-o curte în alta.
Trăgeam după noi sănii şi pe ele ne urcam sub geamul gazdelor ca să colindăm. Aveam făcute sorcove din crengi şi beţe de brad, iar peste noi cădea omăt alb, strălucitor, omăt de peste un metru.
...şi ningea, şi ningea şi ningea peste Măgura Slătioarei şi cântam, cântam tot ce ne învăţaseră preoţii şi învăţătorii, părinţii şi bunicii...”
A fost directorul Teatrului Mic şi Teatrului foarte Mic din Bucureşti între anii 1977 şi 1990. Între 2001 şi 2004 ocupă funcţia de director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Opera sa de căpătâi, romanul „Nişte Ţărani” este completată ulterior de alte volume, transformând epopeea sătenilor din Slătioara şi din împrejurimile Horezului într-o tetralogie, ce urmează a fi completată anul acesta de „Poveşti din Măgura Slătioarei”.
Îşi face simţită prezenţa în peisajul cultural local, prin intermediul Fundaţiei „Nişte Ţărani”, organizând nouă ediţii ale festivalului internaţional Eco-Etno-Folk-Film, în comuna sa natală.
La 92 de ani, maestrul Săraru se confesează lin, ca o istorie înrădăcinată în plaiurile Slătioarei: „Încerc să aflu care e lungimea vieţii. Voi primi online colindătorii Slătioarei. Am la casa părintească un tânăr de nădejde, beneficiar al unei burse de studii acordate de fundaţie. Prin volumul ‘Poveşti din Măgura Slătioarei’, rememorez toate tradiţiile locului, de fiecare sărbătoare creştină sau popular. Dar cum colindam în copilăria mea...!”
Adela şi trandafirii. Cei tocaţi la satâr, bineînţeles!
Adela Popescu este o actriţă şi cântăreaţă română, născută în 1986, la Şuşani. Are în palmares roluri memorabile în seriale difuzate de televiziunile trustului MediaPro, mai multe albume muzicale şi ocazional ocupă rolul de gazdă a unor show-uri tv de succes.
Este căsătorită cu actorul Radu Vâlcan şi împreună au trei copii.
„Crăciunul de altă dată era clar unul al sărbătorilor în familie. Da, bunicul meu era cântăreţ la strană în biserica din sat, dar nu mergeam de Crăciun la slujbă. O făceam, în schimb, de Paşte. Ţineam cam o săptămână de post, pe final. Culmea e că am început să ţin mai des posturi întregi în ultimii ani, atât din motive spirituale, cât şi pentru detoxifierea organismului!
Colindele erau un apogeu al Sărbătorilor de iarnă, dar tăierea porcului şi tot ritualul pomenii porcului, jupuitul şoriciului cald şi toată agitaţia din gospodărie erau un spectacol pe care îl aşteptam toţi. Iarăşi, acum nu cred că aş putea să mai particip la ritualul sacrificării unui porc într-o gospodărie, dar atunci părea ceva firesc. Anul acesta am sărbătorit Crăciunul în avans, pe 9 decembrie. Noi, în perioada sărbătorilor avem programată o vacanţă în Asia, dar nu puteam să nu ne întâlnim cu toţi cei din familie, aşa că am avut un Crăciun în avans. Din preparatele de atunci, îmi lipsesc murăturile făcute de bunica în saramură şi cârnaţii trandafiri proaspeţi, făcuţi la satâr sau la bardă. Când mă gândesc la Crăciunul copilăriei, acestea sunt bunătăţile care fac să îmi plouă în gură. Aaa, şi să nu uit, furatul bomboanelor din pom în noaptea în care îl împodobeau ai noştri. Puneam pietricele sau nuci înapoi în staniolul bomboanelor şi speram să nu fim prinşi”, rememorează artista originară din Şuşani.
„La noi, bradul îl aducea Moşul şi îl vâra pe geam!”
Maria Dragomiroiu, născută pe 11 iulie 1955, Marcea, Vâlcea, este o interpretă de muzică populară din România. A absolvit Liceul Ion Luca Caragiale din Bucureşti. Având o voce deosebită, cu un amplu registru vocal şi fiind posesoarea unei tehnici excelente, de solistă de muzică clasică, Maria Dragomiroiu a fost comparată, mai ales la începutul carierei, doar cu Maria Tănase, doamna cântecului popular românesc. Din anul 1972 locuieşte în Bucureşti. În anul 2006 a absolvit Facultatea de Muzică Spiru Haret. A activat în mai multe orchestre de renume din ţară, iar în 2004 este decorată de preşedintele României cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Comandor Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.
Din 2019 este şi cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti. Anul acesta, sărbătorile de iarnă o să o prindă în obişnuitul periplu a vizitelor de sărbătoare. „Aaa, păi, înainte de Crăciun mergem la mine acasă, în Ioneşti. Apoi, avem vizite programate în Gorj, în Dolj, în Olt, până după Anul Nou. A devenit o tradiţiei să primim de Crăciun prietenii şi rudele la casa părintească din Marcea şi, apoi, săi îi colindăm noi”, spune Maria Dragomiroiu.
„Crăciunul copilărie noastre era mai puţin decorat, faţă de cel de acum. Aveai bucatele ce se găteau în casă şi aşteptai sosirea Moşului. La noi, în Marcea, Moşul venea pe 24 la geam şi aducea şi bradul cu el. Noi cântam colinde şi el ne dădea bradul Era un brăduţ verde, decorat cu vată, ca să pară nins. De crengi îi atârnau bomboane, din care savuram cu zilele. A doua zi dimineaţă găseam şi alte cadouri puse sub brad, dar el în sine era un cadou magic.
Mâncarea era simplă. Era sezon de sacrificat porcul din gospodărie, aşa că mai toată masa era cu preparate din porc, dulciuri şi cozonacul. Miroseau extraordinar şi pâinea făcută pe jar, în sobă, sau turta de mălai. Preparatele pe care nu le-am mai întâlnit de atunci? Sângeretele şi caltaboşul făcut acolo, în casă. Acum, magazinele sunt mai mult pline de lebăr, dar caltaboşi făcuţi după reţetele de acasă mai rar întâlneşti”, îşi aminteşte doamna muzicii populare vâlcene.
