La lăcaşuri de cult, Vâlcea nu are niciun motiv să dea înapoi în faţa altor zone din ţară. O întreagă salbă de mănăstiri înconjoară judeţul, ca un fel de podoabă divină a acestor meleaguri binecuvântate.

Sunt însă cinci astfel de lăcaşuri ce atrag anual sute de mii de vizitatori sosiţi să dea odihnă spiritului fie prin rugăciune, fie prin simpla linişte oferită de monumente şi împrejurimile naturale în care sunt amplasate. Sezonul de iarnă aduce şi el linişte şi biucuria sufletului în aceste lăcaşuri, monumente ale credinţei creştine neîntrerupte din comunităţile vâlcene.

1. Mânăstirea Cozia

Istoria lăcaşului monahal de pe Valea Oltului se leagă de numele lui Mircea cel Bătrân, acesta fiind şi ctitorul mănăstirii. De-a lungul timpului, clădirile ansamblului monahal au fost: şcoală de caligrafii şi copişti, prima de acest fel din Ţara Românească, bolniţă folosită de mai marii timpului pentru tratamente cu apele minerale din zonă, adăpost pentru rebelii revoltei lui Alexandru Ipsilanti, cămin pentru elevele Azilului „Doamna Elena“ din Bucureşti şi anexă a unei garnizoane austro-ungare, înfiinţată în zonă, în perioada Primului Război Mondial. Mânăstirea adăposteşte osemintele ctitorului său, dar şi pe cele ale mamei domnitorului Mihai Viteazu, doamna Stanca, călugărită sub numele Maica Teofana la schitul Ostrov din Călimăneşti.

2. Mânăstirea Horezu

Ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, mânăstirea Horezu (sau Hurez) este o adevărată bijuterie sculptată în piatră în stil arhitectural românesc, un sicretism între modelele valahe, bizantine şi cu alte influenţe orientale.
Lăcaşul din Romanii de Jos, oraşul Horezu, este şi singurul care adăposteşte o frescă genealogică a familiilor Brâncoveanu şi Cantacuzino. În 1993, Mânăstirea a fost înscrisă în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

La momentul ridicării acestui monument de cult, reprezentativ pentru istoria naţională, mii de volume de carte alcătuiau una dintre cele mai importante biblioteci din Europa răsăriteană. O parte dintre cărţile tezaur moştenite de la Brâncoveni sunt astăzi expuse la: Biblioteca Naţională, Muzeul Naţional de Antichităţi, Biblioteca Sfântului Sinod şi Biblioteca Academiei Române.

Întregul complex monahal din Horezu cuprinde şase biserici, a fost folosit pe post de reşedinţă domnească, iar dorinţa ctitorului era de a-i servi drept necropolă, dovadă stând şi locul de veci în care trupul domnitorului nu amai ajuns.

3. Mânăstirea Bistriţa

Mânăstirea Bistriţa, ctitorie a boierilor Craioveşti - Barbu, Banul Craiovei şi fraţii săi: Pârvu Vornicul, Danciu Armaşul şi Radu Postelnicul - a fost zidită între anii 1492 – 1494, fiind distrusă câţiva ani mai târziu de către Mihnea Vodă şi refăcută de aceeaşi ctitori. A devenit celebră şi pentru că aici se păstrează de veacuri moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, considerate făcătoare de minuni. Şi-a legat destinul de cel al lui Arsenie Boca şi al arhiepiscopului Bartolomeu Anania, care au găsit aici adăpost în vremuri de restrişte.

Mânăstirea Bistriţa are în administrare şi Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul sau Peştera Liliecilor, la care se ajunge pe o potecă din apropiere. Peştera ascunde două biserici rupestre, unice în ţară, dintre care una veche de opt secole. Aici au fost tăinuite, de-a lungul veacurilor, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi comorile mănăstirii, dar şi tezaurul multor domnitori.

4. Mânăstirea Dintr-un Lemn

Singura mânăstire din România închinată aviatorilor şi marinarilor, Mânăstirea Dintr-un Lemn, poziţionată pe o culme de deal de pe drumul ce leagă Frânceştiul de Băile Govora, a fost salvată de la uitare de ministrul Aerului şi al Marinei, generalul Paul Teodorescu.

Mânăstirea se mândreşte cu o icoană unică în ţară, una dintre cele mai rare comori ale spiritualităţii ortodoxe şi ale patrimoniului cultural naţional. În anul 1929, profesorul Andrei Grabor, de la Universitatea din Strasbourg, vizitează mânăstirea, studiază icoana şi spune ca aceasta ar fi fost pictată în secolul al IV-lea, la Mănăstirea Theothokos din Grecia, după modelul aparţinând Sfântului Apostol Luca, cel care a pictat prima oară o icoană a Fecioarei Maria. Conform tradiţiei, în lume se mai găsesc doar trei astfel de exemplare: la Moscova, Constantinopol şi Ierusalim.

Icoana Maicii Domnului de la Mânăstirea Dintr-un Lemn impresionează prin dimensiunile acesteia: 1,50 metri înălţime şi 1,10 metri lăţime.

Se spune că biserica veche a mănăstirii a fost clădită din trunchiul unui singur stejar secular, în corpul căruia a fost găsită şi icoana pe care o adăposteşte. Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul – „Hodighitria” este pictată pe ambele feţe, prima înfăţişând scena maternă a Sfintei familii, iar a doua (pe verso) scena „Judecăţii de Apoi”. Descoperirea a fost făcută abia în 2002, în timpul unor lucrări de restaurare, deşi lăcaşul de cult are o vechime de aproape cinci secole.
Mulţi dintre pelerinii ce poposesc aici se roagă îndeosebi pentru familie, iar în rândul femeilor ce se închină icoanei se întâlneşte des o practică de a adresa rugăciuni pentru fecunditate.

5. Mânăstirea Frăsinei

Chiar dacă este deschisă accesului doar credincioşilor de parte masculină, Frăsinei sau Athosul românesc, aşa cum mai este cunoscut lăcaşul, rămâne une dintre cele mai vizitate mănăstiri ale Vâlcii.

Biserica Mănăstirii Frăsinei, zisă şi Biserica Mare, are hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între anii 1860-1863, an în care o şi sfinţeşte.

Viaţa monahală de aici se aseamănă cu cea de la Muntele Athos: în mânăstire nu au voie să intre femei şi nu se găteşte cu carne. În acest sens, Sfântul Calinic a aşezat în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mânăstire.
„Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi smerenia noastră să vină asupra lor. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867.”