Eveniment

Sărbători febrile pentru reprezentanţii MAI din Vâlcea. Amenzi numeroase şi intervenţii cu nemiluita

Aproape 400 de şoferi amendaţi pe drumurile din judeţ

Perioada Crăciunului a fost una de activitate intensă a reprezentanţilor MAI din Vâlcea. Conform raportului prezentat de Instituţia Prefectului, sute de amenzi şi intervenţii numeroase ale pompierilor, jandarmilor şi poliţiştilor vâlceni au fost înregistrate în perioada 23-26 decembrie.

În cele patru zile de vacanţă, poliţiştii de la Rutieră au aplicat nu mai puţin de 371 de amenzi în trafic, pentru tot atâţia conducători auto. Valoarea totală a acestora se ridică la 106.365 lei.

Alte 402 evenimente raportate prin serviciul de urgenţă 112 au necesitat intervenţia echipajelor de poliţie.

„Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfăşurat 102 misiuni, în perioada 23-27 decembrie 2023, ora 08.00, astfel: 85 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor şi transportarea la unităţile sanitare a persoanelor cu afecţiuni medicale, 6 intervenţii pentru localizarea şi lichidarea incendiilor, o misiune pentru protecţia comunităţii şi 10 pentru alte situaţii de urgenţă. La nivelul judeţului, în aceste zile, 90 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD”, anunţă reprezentanţii Instituţiei Prefectului de Vâlcea.

În acelaşi timp, jandarmii vâlceni au fost nevoiţi să aplice 29 sancţiuni contravenţionale, dintre care: 15 avertismente scrise şi 14 amenzi în valoare de 4300 lei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...