Mai există o categorie de oameni la care îmi fuge gândul în perioada sărbătorilor de iarnă, cu mult respect şi cu multă recunoştinţă. Ştiu că ceea ce urmează pare un clişeu, dar nu este deloc aşa. Dascălii pe care i-am avut în viaţa mea păreau făcuţi, învăţaţi şi educaţi, de acelaşi învăţător. De la educatoarea din grădiniţă şi până la îndrumătorul meu de doctorat. Adulţi minunaţi pentru copilul neastâmpărat care am fost, profesori răbdători şi pasionaţi de specializarea lor didactică şi profesori universitari de foarte înalt nivel ştiinţific şi uman. Învăţătura de carte nu a fost niciodată un efort prea mare sub îndrumarea lor. Aventura descoperirii, de la primele jucării, la secretele naturii şi la iţele încurcate ale legislaţiei româneşti, totul mi-a fost accesibil datorită acestor oameni minunaţi. Am scris în câteva rânduri despre unii dintre ei, cu care mă mai întâlnesc din când în când şi de admiraţia cărora mă bucur acum, la rândul meu.
Ştiu că nu există nimic mai înălţător pentru un cadru didactic decât un fost elev al cărui drum în viaţă i-a confirmat toate aşteptările şi fişele psiho-pedagogice pe care i le-a completat la un moment dat. Pentru că dascălii adevăraţi nu se rezumă doar la a transmite informaţii şi la a verifica dacă au fost receptate de elevi, ci pătrund adânc în personalitatea elevului din faţa lor, pentru a-l cunoaşte cât mai bine şi pentru a ajuta la modelarea şi la evoluţia lui.
Explorarea personalităţii unui copil de grădiniţă, a unui elev de şcoală, a unui adolescent ajuns la liceu şi chiar a unui student din aula universităţii, nu este la îndemâna oricărui om pe care îl poţi găsi la catedră pe acest pământ. Am înţeles acest lucru pe măsură ce am înaintat în şcoală întâmpinat de fiecare dată de dascăli care păreau că mă cunosc de o viaţă şi că mă aşteaptă numai pe mine în poarta şcolii lor. Mare minune această şansă de a avea mereu în prejmă adulţii care mi-au trebuit. Părinţii, mai întâi, cum povesteam data trecută, şi dascălii mai apoi, cum încerc să vă spun acum. Ia-şi putea omite pe mulţi şi ar fi o nedreptate să vă spun numele lor. Mi-ar fi mult mai uşor să-i numesc pe cei doi-trei care n-au semănat niciodată cu descrierea făcută mai înainte, dar nu acesta este scopul poveştii pe care v-o spun. Ca mai toate lucrurile defecte de pe lumea aceasta, cei mai puţin potriviţi pentru această meserie au ajutat să strălucească şi mai tare zecile de dascăli extraordinari pe care i-am avut. Mă gândesc acum cu multă nostalgie la ei toţi, şi cu recunoştinţă şi iubire la educatoarea, la învăţătorul şi la profesorii care mi-au deschis ochii şi mintea şi m-au modelat să fiu omul care sunt acum.
Eugen Neaţă, deputat PSD
