Începută în urmă cu mai multe săptămâni, acţiunea de înlocuire a vechilor becuri din reţeaua de iluminat public cu corpuri cu tehnologie LED se apropie de final, până la sfârşitul anului Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei Municipiului urmând să monteze în total 450 de astfel de lămpi moderne şi eficiente.
Impactul acţiunii care a vizat numeroase străzi din Râmnic (unele dintre acestea – Ferdinand, Kalamata ş.a. – beneficiind de înlocuirea lămpilor pe un şir complet de stâlpi din reţeaua publică) se traduce în economii importante rezultate din consumurile reduse şi din durata superioară de funcţionare a noilor corpurilor de iluminat.
Acţiunea echipelor DADP completează proiectul cu finanţare europeană de 4,2 milioane de euro, finalizat în vara acestui an, prin care pe 26 de străzi şi bulevarde din municipiu s-au montat peste 700 de corpuri de iluminat cu LED, s-a instituit sistemul de dimming (scăderea nivelului de iluminare în orele de noapte cu trafic redus) şi s-a realizat canalizare subterană pe aproape 80 km pentru trecerea în subteran a reţelelor aeriene de cabluri.








