De săptămâna trecută, România are un nou reper UNESCO, în categoria patrimoniului imaterial: transhumanţa. Dosarul multinaţional Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor elaborat în colaborare cu Albania, Andorra, Austria, Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg şi Spania a fost aprobat pentru a reprezenta tradiţiile cultural ale ţărilor cu o milenară istorie în creşterea ovinelor.

Acesta este o extensie a dosarului Transhumanţa în zona mediteraneană şi în Alpi, înscris de către Austria, Grecia şi Italia, în anul 2019. De acest eveniment se leagă şi speranţele edililor din zona montană, care văd nu doar o reluare a obiceiului de mutare a turmelor pe distanţe lungi, ci şi o oportunitate de dezvoltare turistică pentru zonele incluse în traseele de transhumanţă.

„Vrem trasee scurte, până spre Dolj şi Olt”

Una dintre comunităţile afectate de blocarea traseelor de transhumanţă în ultimii 20 de ani este Vaideeni. Comuna are o tradiţie de invidiat în creşterea animalelor, în special a oilor, dar gospodarii care aveau turme mari în localitate au migrat cu tot cu ele spre zone mănoase precum luncile din Dobrogea sau Banat.

„De aici, nu mai avem scuze în a spune că nu se poate relua transhumanţa. Sigur, nu mai vorbim de trasee lungi. Noi ne dorim trasee mai scurte, până spre câmpurile mănoase din Dolj şi Olt. Sunt sigur că o bună parte din posesorii acestor terenuri vor înţelege că trecerea oilor pe păşunile lor aduce plus valoare acestora, prin îngrăşarea naturală a terenurilor. În plus, se pot dezvolta afaceri turistice locale prin înfiinţarea de puncte gastronomice pe aceste trasee de transhumanţă. Avantajul va fi şi pentru comunităţi şi pentru turişti, care vor putea explora noi zone rurale având garanţia unor puncte de aprovizionare cu produse proaspete şi sănătoase”, spune Daniel Băluţă, primarul comunei Vaideeni.

Practică ancestrală ce leagă comunităţi

Potrivit site-ului UNESCO, transhumanţa contribuie la incluziunea socială, consolidând identitatea culturală şi legăturile dintre familii, comunităţi şi teritorii, contracarând în acelaşi timp efectele depopulării rurale. Practică ancestrală, transhumanţa decurge dintr-o cunoaştere profundă a mediului şi presupune practici sociale şi ritualuri legate de îngrijirea, creşterea şi dresajul animalelor şi de gestionarea resurselor naturale.

În jurul transhumanţei s-a dezvoltat un întreg sistem socio-economic, de la gastronomie la meşteşuguri locale şi festivităţi care marchează începutul şi sfârşitul unui sezon. Familiile au pus în practică şi au transmis transhumanţa prin observare şi practică timp de mai multe generaţii. Comunităţile care locuiesc de-a lungul rutelor de transhumanţă joacă, de asemenea, un rol important în transmiterea acestei practici, de exemplu prin celebrarea trecerilor de turme şi organizarea de festivaluri.