N-a existat şi nu există nicio intenţie de impozitare progresivă a pensiilor din Pilonul 2 ori a câştigurilor de capital aferente. Trebuie să fie foarte clar, pensiile din Pilonul 2 sunt tot pensii de stat, dar administrate privat. Deci nu au nicio legătură cu pensiile speciale şi cu sistemul de impozitare progresivă aplicat acestora. Dacă, pentru mai multă claritate şi pentru eliminarea oricăror interpretări tendenţioase, este necesară ajustarea Codului Fiscal, ministerul Finanţelor are datoria, chiar obligaţia, să procedeze în consecinţă. Să facă şi să-şi asume o propunere în acest sens.
Tot ce ţine de Codul Fiscal cade în sarcina directă şi nemijlocită a Finanţelor. E în afara logicii, a bunului simţ şi chiar a legii ca ministerul Muncii să propună modificări ale Codului Fiscal. Fiecare instituţie trebuie să-şi respecte atribuţiile.
Deci ministrul Boloş ar fi bine să facă un efort şi să nu mai fugă de responsabilitate! Pentru că aruncatul pisicii moarte în altă curte nu-l decredibilizează doar pe el, personal, ci şi instituţiile şi-n ultimă instanţă guvernarea. Ceea ce este de neacceptat!
Bogdan-Constantin Matei, senator PSD








