Administraţie

Noi finanţări prin Programul "Anghel Saligny"

Luni, 20 noiembrie 2023, Ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Ioan Veştea, a semnat împreună cu edilii locali interesaţi 33 de noi contracte de finanţare a unor proiecte de interes local: modernizarea de drumuri, extinderea reţelelor de apă şi canalizare. Valoarea finanţărilor prin contractele încheiate astăzi este de 228.490.464 de milioane de lei. Printre cei care au participat la evenimentul de semnare a documentelor de finanţare, a fost şi viceprimarul liberal cu atribuţii de primar, Popescu Gheorghe, al localităţii vâlcene Orleşti.

Finanţarea primită, în valoare de 3,9 milioane de lei, este pentru modernizarea reţelei de drumuri locale. Odată cu deschiderea finanţării, cetăţenii din Orleşti au garanţia ca în curând se vor putea bucura de condiţii de viaţă mai bune, iar viceprimarul liberal cu atribuţii de primar, Popescu Gheorghe, şi reprezentanţii PNL de la nivel judeţean şi central îşi văd împlinite eforturile de susţinere şi promovare a proiectului.

“În calitatea mea de preşedinte al Filialei PNL Vâlcea îi asigur pe aleşii noştri locali că, la fel ca până acum, vor găsi în mine un susţinător neabătut al realizării proiectelor pe care le propun spre binele comunităţilor şi cetăţenilor pe care îi reprezint”, a declarat preşedinte PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...