Special

Centru de recuperare pentru dependenţii de droguri, un nou proiect în Vâlcea. Unde vrea CJ să îl amplaseze

Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea intenţionează să trateze la modul cel mai serios problema dependenţei de droguri în rândul populaţiei tinere din judeţ. În acest sens, un centru de recuperare pentru dependenţi urmează să fie înfiinţat într-o zonă retrasă din Vâlcea.

Conform declaraţiilor preşedintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, proiectul ar urma să prindă formă în Malaia, în zona Petrimanu, acolo unde instituţia deţine scheletul a ceea ce ar fi trebuit să fie cândva clădirea unei tabere de elevi.

„Noi vom face un prim pas pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de aceste dependenţe, prin proiectul „OZON - Centrul de Tratament al dependenţei de droguri, alcool şi jocuri de noroc”, care presupune construirea, pentru ei, a unui centru de recuperare medicală şi tratament.

Judeţul Vâlcea are în patrimoniu, pe malul Lacului Petrimanu, un teren pe care intenţionăm să construim o clădire nouă, pe care să o dotăm cu echipamente medicale specifice şi cu mobilier adecvat, care să devină locul unde aceşti oameni îşi recuperează sănătatea.

În acest sens, am transmis Ministerului Sănătăţii solicitarea noastră şi fişa proiectului, în vederea cuprinderii acestuia în lista de priorităţi la investiţii, pentru anul 2024.

În luna ianuarie 2024, vom lansa achiziţia publică pentru serviciile de proiectare - faza DALI”, a explicat preşedinte CJ Vâlcea.

În România, majoritatea centrelor moderne de tratare a dependenţelor de vicii: droguri, alcool, jocuri de noroc, sunt deţinute de asociaţii şi firme private, iar costurile pentru sesiunile de recuperare pot depăşi lejer câteva suma de 5000 lei/lună.

Acest lucru face ca o bună parte din victimele consumului de substanţe interzise să nu aibă parte de o şansă de a reveni la o viaţă normală.

„Drogurile şi consumul excesiv de alcool sunt două probleme care afectează tot mai mult societatea noastră şi despre care se vorbeşte frecvent în ultima perioadă. Este important să vorbim despre problemele societăţii, însă şi mai important este să luăm măsuri pentru a le rezolva”, a mai spus Constantin Rădulescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...