Proiectul creării Geoparcului UNESCO „Oltenia de sub munte” avansează, chiar dacă nu la viteza pe care şi-o doresc iniţiatorii săi.
100 de factori locali au fost invitaţi în ultimele luni să se alăture Consiliului de Administrare al Geoparcului aspirant Unesco, dar, până în prezent doar 15 instituţii, asociaţii şi firme au dat curs chemării.
Implicare redusă
„Ne dorim să implicăm cât mai mult comunitatea locală şi factorii interesaţi în activităţile şi proiectele geoparcului, inclusiv la nivel decizional. În acest scop am înfiinţat Consiliul de Administrare al Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, în care am invitat aproape 100 factori interesaţi la nivel local. Ne bucurăm că în Consiliul de Administrare sunt reprezentate toate categoriile de factori interesaţi, de la autorităţi, administraţie, antreprenori, instituţii de învăţământ şi societate civilă. Cei care au dat curs invitaţiei în termen fac parte acum din primul Consiliu de Administrare, dar suntem deschişi şi altora care vor să participe şi contribuie”, a precizat Florin Stoican, reprezentantul Asociaţiei Kogayon, iniţiatoare a proiectului Geoparc UNESCO „Oltenia de sub munte”.
Până acum, doar 15% din cei care au primit invitaţii de integrare în Consiliul de Administrare al geoparcului au confirmat disponibilitatea lor de a stabili parteneriate care să pună în valoare bogăţia naturală a zonei şi tradiţiile locale:
1. Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate Vâlcea
2. Administraţia Parcului Naţional Buila-Vânturariţa
3. Inspectoratul Şcolar Vâlcea
4. Şcaola Generală Bărbăteşti
5. Biblioteca Judeţeană Vâlcea
6. Primăria Băile Olăneşti
7. Mănăstirea Arnota
8. Pensiunea Arnota (Costeşti)
9. Hanul Vatra (Costeşti)
10. Conacul lui Maldăr (Măldăreşti)
11. Normandia Transport (Horezu)
12. SNS Salrom – Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea
13. Organizaţia Naţională "Cercetaşii României" - Centrul Local "Mircea cel Bătrân" Râmnicu Vâlcea
14. Asociaţia Sport fără Limite Râmnicu Vâlcea
15. Asociaţia Studiogovora (Băile Govora).
Conform iniţiatorilor proiectului Geoparc UNESCO „Oltenia de sub munte”, rolul Consiliului de Administrare este următorul:
1. Asigurarea cadrului pentru informare reciprocă între factorii interesaţi, comunităţi şi echipa de administrare a geoparcului, cu privire la activităţile geoparcului şi de interes comun.
2. Asigurarea unui cadru de dialog pentru cooperare, parteneriate, proiecte şi activităţi în parteneriat cu echipa de administrare a geoparcului sau între membri consiliului şi alţi parteneri.
3. Participarea la elaborarea şi implementarea strategiilor, planurilor, programelor şi proiectelor propuse/iniţiate de către echipa de administrare a geoparcului sau de către membri.
4. Implicare în luarea deciziei cu privire la elaborarea şi implementarea strategiilor, planurilor, programelor şi proiectelor propuse/initiate de către echipa de administrare a geoparcului.
5. Colaborarea pentru identificarea problemelor şi nevoilor sociale, economice, culturale, educaţionale şi de mediu ale comunităţilor şi găsirea unor soluţii pentru acestea.
Geoparcul acoperă o suprafaţă de 635 kmp, 41 de sate şi include o populaţie de peste 22.000 de persoane.