Politică

Nicolae Ionel Ciucă: Astăzi, la Carei, am adus un omagiu militarilor români care, acum 79 de ani, eliberau Transilvania de Nord de sub ocupaţia străină

“Astăzi, la Carei, am adus un omagiu militarilor români care, acum 79 de ani, eliberau Transilvania de Nord de sub ocupaţia străină. Avem datoria să le păstrăm vie amintirea şi să-i cinstim prin acţiunile noastre, care trebuie să aibă un singur scop: o Românie mai unită, mai puternică şi mai sigură pentru noi toţi.

În calitate de militar de carieră, dar mai ales ca român, mă bucur că Armata Română continuă bunul său renume atât în plan intern, cât şi extern. În aceste vremuri pline de provocări la nivel regional şi internaţional, când statele democratice se confruntă cu ameninţări precum revizionismul şi extremismul, securitatea României este intens testată de conflictele din vecinătate. Pentru a face faţă acestor ameninţări, e imperativ să consolidăm şi să modernizăm Armata, iar decizia de a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare - în premieră în acest an - subliniază angajamentul nostru ferm.

Astăzi, de Ziua Armatei Române, vreau să îi felicit pe militarii noştri pentru sacrificiul de care dau dovadă şi pentru patriotismul lor. La mulţi ani tuturor militarilor, activi sau în rezervă!”, a declarat preşedintele Senatului, preşedintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...