Îmbunătăţirea sistemului de justiţie din România a fost principalul subiect al întâlnirii ministrei liberale Alina Gorghiu cu vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova:
“Închiderea MCV a însemnat un obiectiv strategic bifat de România. Vom continua să modernizăm şi să îmbunătăţim sistemul judiciar. Suntem atenţi să facem în continuare progrese de substanţă, solide. Suntem atenţi să adoptăm legislaţie predictibilă, să avem o activitate a DNA susţinută, o activitate a DIICOT pe temele importante, de la trafic de droguri la trafic de persoane. Subiectele europene de interes au fost, de asemenea, pe agendă: directiva privind combaterea violenţei împotriva femeilor, Media Freedom Act, directiva privind protejarea jurnaliştilor şi a activiştilor privind drepturilor omului – directiva Anti-SLAPP, propunerile de măsuri pentru digitalizare, inteligenţă artificială şi combaterea infracţiunilor din mediul online, precum pornografia infantilă şi hate speech”, a declarat ministra Justiţiei, Alina Gorghiu.








