Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, for tutelar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, a semnat miercuri, 18 octombrie, contractul de finanţare pentru extinderea unităţii spitaliceşti cu încă un corp de clădire.
O sumă de 36 milioane lei (7,2 milioane euro) va asigura finanţarea necesară pentru construcţia noului corp de clădire şi a dotărilor pentru sălile de operaţii.
Contractul a fost semnat de preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu şi de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, contribuţia judeţului fiind de 800.000 lei în cadrul acestui proiect.
„Este un proiect care a primit finanţarea maximă şi care va schimba major modul în care se desfăşoară acum activitatea în SJU. Capacitatea de răspuns în spital va creşte simţitor”, a explicat Alexandru Rogobete.
Noua clădire ce se va ridica în incinta spitalului vâlcean are un regim de înălţime P+3 şi o suprafaţă totală de 2.200 mp. În incinta acesteia vor fi înfiinţate blocuri operatorii pe disciplinele chirurgie ortopedică şi chirurgie generală, totalizând 9 săli de operaţii. În acelaşi timp, din cele 10 săli de operaţii din vechea clădire vor mai rămâne doar 5, dar care vor fi adaptate noilor norme privind reducerea riscului de transmitere a infecţiilor nosocomiale.
„Proiectul include nu doar dotarea celor 9 săli de operaţii noi, dar şi modernizarea şi dotarea sălilor din blocurile operatorii vechi. Este a doua clădire a spitalului pe care o ridicăm de la zero în perioada de după Revoluţie”, a explicat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Conform acestuia, alte lucrări de o importanţă majoră sunt pregătite să înceapă la jumătatea lunii viitoare la Spitalul Vechi din Râmnicu Vâlcea, dar şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Mihăieşti.








