Administraţie

800.000 lei pentru dotările liceului din Măciuca

Cea mai importantă unitate de învăţământ din Măciuca, liceul teoretic din localitate, va beneficia de noi dotări în sălile de clasă şi laboratoare, ca urmare a unui proiect PNRR.

O sumă de aproximativ 800.000 lei va fi alocată pentru aceste investiţii, contractul fiind semnat săptămâna aceasta, după cum anunţă primarul Mugur Mărcoianu.

„Liceul Teoretic Măciuca vaa fi dotat cu mobilier, echipamente digitale şi materiale didactice cu ajutorul fondurilor europene prin PNRR. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 792. 194 lei, iar proiectul va trebui realizat până la finalul anului 2024”, a precizat primarul Mărcoianu.

Tot în acest an, liceul din localitate a inaugurat şi sala multifuncţională de sport, un obiectiv finanţat prin intermediul CNI. Sala de sport are o capacitate de 102 locuri şi poate găzdui competiţii de handbal, volei, baschet şi fotbal.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...